Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în noaptea de joi spre vineri în turul trei al turneului de tenis de la Miami, învingând în trei seturi pe franțuzoaica Caroline Garcia (51 WTA), după ce fusese condusă în primul set și a avut nevoie și de intervenția medicului.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial și cap de serie numărul 3, a învins-o pe sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 51 în topul WTA, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-0, după aproape 2 ore de joc.
Garcia a început mai bine ca Halep, servind foarte eficient, cu 3 ași în primul set și procentaje de peste 70% atât la primul, cât și la al doilea serviciu. La 2-3, în game-ul 6, Garcia a făcut break-ul și a reușit să își adjudece setul cu 3-6. Simona Halep a cerut și o pauză medicală, acuzând probleme la umărul drept.
Setul doi a debutat direct cu un break în contul lui Garcia, care părea că se îndreaptă spre furnizarea unei surprize. La 1-3 pentru adversara sa jocul Simonei Halep s-a schimbat radical, românca cedând un singur game din următoarele 12, disperându-și adversara cu tenacitatea cu care a reușit să se apere în mai multe situații dificile.
Halep a câștigat setul doi cu 6-4, ca mai apoi, în decisiv, Garcia să fie de nerecunoscut.
Simona Halep s-a impus categoric în ultimul set cu 6-0 și s-a calificat în turul 3, unde o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Anastasija Sevastova (57 WTA, 30 ani) și Cori Gauff (36 WTA, 17 ani).
Întrebată la finalul meciului ce s-a schimbat la 0-1 la seturi și 1-3 în setul 2, Simona Halep a declarat că se aștepta la un meci greu în fața Carolinei Garcia, deoarece ea servește de fiecare dată foarte bine și e greu de returnat împotriva ei.
„Serviciul meu nu a fost foarte puternic azi, așa că am fost sub presiune. În setul doi m-am relaxat puțin, am schimbat strategia, am făcut-o să joace mai mult pe forehand. Ea a început să greșească tot mai mult, moment în care mi-am recăpătat încrederea că pot să revin.”, a explicat Halep cele întâmplate în teren.
„Nu am mai jucat de la Melbourne și pare că îmi găsesc ritmul mai greu. Mai ales că m-a supărat și umărul. Încerc să dau tot ce am mai bun, meci de meci, și să mă bucur de tenis cât mai mult posibil și să încerc să câștig fiecare partidă pe care o joc.” A mai spus românca, la despărțirea de publicul spectator de pe arena din Miami.
Pentru calificarea în turul 3 la Miami Open, turneu dotat cu premii totale de 3.260.190 USD, Simona Halep are asigurate 65 de puncte WTA și un cec în valoare de 26.000 USD.
Sursa: Mediafax