x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Sorana Cîrstea a învins-o pe Ana Ivanovici: România conduce Serbia cu 1-0 în Grupa Mondială a Fed Cup

Sorana Cîrstea a învins-o pe Ana Ivanovici: România conduce Serbia cu 1-0 în Grupa Mondială a Fed Cup

19 Apr 2014   •   14:58
Sorana Cîrstea a învins-o pe Ana Ivanovici: România conduce Serbia cu 1-0 în Grupa Mondială a Fed Cup

Echipa feminină de tenis a României conduce Serbia cu scorul de 1-0 în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Fed Cup, după ce Sorana Cîrstea a învins-o pe Ana Ivanovic cu scorul de 3-6, 6-1, 6-2, sâmbătă, în primul meci de simplu al întâlnirii.

Cîrstea (27 WTA) a început slab meciul şi a fost condusă cu 3-0 de Ivanovic, cea mai bună prietenă a sa. Românca a revenit la 2-3, dar în cele din urmă a cedat setul cu 3-6, după un ultim ghem foarte disputat, Sorana ratând nu mai puţin de cinci mingi de break la 3-5, scrie Agerpres.

Setul secund a fost dominat clar de româncă, Sorana Cîrstea câştigând cu un neaşteptat 6-1. În decisiv, sârboaica, numărul 12 mondial, a început mai bine, a condus cu 2-0, dar Cîrstea a avut un reviriment fantastic, reuşind şase ghemuri la rând, salvând cinci mingi de break şi închind cu un as.

Al doilea meci de simplu va fi între Simona Halep şi Bojana Jovanovski, iar duminică vor avea loc partidele Halep - Ivanovic (ora 12,00) şi Cîrstea - Jovanovski, precum şi partida de dublu, între perechile Irina Begu/Monica Niculescu şi Jovana Jaksic/Nina Stojanovic.

Cîrstea (27 WTA) pierduse ambele meciuri directe cu Ivanovic (12 WTA), în 2008, în primul tur la Australian Open, când sârboaica s-a impus cu 7-5, 6-3, şi în 2010, la Linz, în primul tur, când Ana a câştigat cu 6-2, 6-0.

×