Românca a avut o revenire fabuloasă după ce a fost condusă la un moment dat cu 2-6, 1-5.
Pe contul său de Twitter, jurnalistul de la Record Portugalia i-a dedicat câteva rânduri Soranei:
„Revenire IREALĂ din partea Soranei pentru a atinge cea de-a treia ei semifinală WTA 1000 din carieră, după Canada 2013 și Miami 2023. Sori a fost condusă cu 2-6, 1-5, dar a salvat șase mingi de meci în patru game-uri diferite, Marketa servind de trei pentru meci”.
„Cred că e cea mai mare revenire din cariera mea. Nici nu mă gândeam că mai pot câștiga, am vrut doar să lungesc punctele și nimic mai mult. Mi-am spus să rezist cât mai bine, să nu mă las. Dar cumva s-a legat, am reușit această victorie, dar vă spun sincer că nu știu cum”, a declarat Sorana Cîrstea la finalul partidei.
Românca va juca în semifinalele competiției cu Jasmine Paolini (26 WTA), care a beneficiat de retragerea Elenei Rybakina și a avut un norocos și odihnitor tur liber în faza sferturilor de finală. Cîrstea va primi 158.944 de dolari şi 390 de puncte WTA.