x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Irina Bara, calificată pe tabloul principal la Acapulco (WTA)

Tenis: Irina Bara, calificată pe tabloul principal la Acapulco (WTA)

25 Feb 2019   •   11:08
Tenis: Irina Bara, calificată pe tabloul principal la Acapulco (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Maria Bara a reuşit să acceadă pe tabloul principal al turneului WTA de la Acapulco (Mexic), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o în runda finală a calificărilor pe cehoaica Tereza Martincova cu 3-6, 6-2, 7-6 (5).

Bara (23 ani, 177 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 31 de minute, în ciuda celor 8 duble greşeli comise în meciul cu Martincova (24 ani, 153 WTA).

În prima rundă preliminară, Bara o învinsese pe Veronica Cepede Royg (Paraguay) cu 7-6 (5), 6-2.

În primul tur la Acapulco, românca o va înfrunta pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (22 ani, 172 WTA), care a venit şi ea tot din calificări. Bara şi-a asigurat un cec de 2.100 dolari şi 19 puncte WTA.

Mihaela Buzărnescu este a patra favorită a turneului şi va juca în runda inaugurală cu australianca Daria Gavrilova.

Bara şi Buzărnescu sunt principalele favorite la dublu şi vor juca în primul tur contra cuplului Tatjana Maria (Germania)/Christina McHale (SUA).
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Irina Maria Bara