x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis pe puncte WTA, în Complexul Studențesc Tei

Tenis pe puncte WTA, în Complexul Studențesc Tei

de Adrian Cercelescu    |    03 Mai 2024   •   08:09
Tenis pe puncte WTA, în Complexul Studențesc Tei

Premieră absolută pentru Complexul Studențesc Tei din Capitală: pentru prima dată în istoria sa de 72 de ani, baza sportivă va găzdui un turneu de tenis cu puncte WTA. Practic, va fi un cadou de Paști, în special pentru tinerele jucătoare din România lansate spre circuitul mondial. Competiția face parte din seria de turnee ale Federației Internaționale de Tenis (ITF) și începe chiar duminică, 5 mai, pe terenurile de pe malul lacului Tei, fiind așteptate 80 de jucătoare din 13 țări.

Turneul face parte din seria Țiriac Fondation Futures, organizat de fostul mare tenismen pentru sprijinirea tinerelor talente din România, iar talentele nu vor lipsi din Tei. Va fi prezentă, de exemplu, Mara Gae, jucătoare lansată chiar din Tei, care la 18 ani are în palmares titlul de campioană de junioare la US Open și este deja componentă a echipei de FED Cup a României, calificată la turneul final din acest an.

 

Meciurile vor avea loc pe terenurile Tenis Club Galaxy, club condus de fostul jucător din circuitul ATP și din naționala de Cupa Davis a României, Ionuț Moldovan. El a explicat cum arată pregătirile de Paști pe un teren de tenis.

 

Jurnalul: Bănuiesc că nu ați vopsit mingile roșii. Cum se pregătește Paștele în Tei?

Ionuț Moldovan: Marea provocare a fost timpul scurt între finalul sezonului de iarnă, când se joacă în balon, și data de început a turneului care se desfășoară în aer liber. Iarna, în balon, terenurile de zgură devin mult mai tari, așa că suprafața de joc a trebuit refăcută rapid, și în plus a trebuit să ne asigurăm că îndeplinim și  standardele impuse de turneele internaționale.

 

Jurnalul: Cu cine faceți echipă?

Ionuț Moldovan: Cu Fundația Ion Ţiriac, care este promotor al acestui circuit de turnee, și cu Federația Română de Tenis, care le obține pentru România. Pe lângă acestea, sunt extrem de bucuros că s-au alăturat lideri din mediul de afaceri, precum One Properties, Computerland România, Carpatina, CDI Transport sau Bitolia Sport. Bineînțeles, suntem în echipă cu Complexul Tei.

 

Jurnalul: Pe cine vom vedea la joc?

Ionuț Moldovan: Mă bucur că vom avea pe tablourile turneului peste 50 de sportive române, care astfel au posibilitatea de a acumula experiență internațională jucând acasă și de a aduna puncte prețioase în clasamentul WTA. Ca antrenor, îmi face plăcere că participă o fostă elevă de-ale mele, Mara Gae, care a câștigat toamna trecută US Open la junioare, după ce a petrecut câțiva ani pe terenurile Tenis Club Galaxy. Din aceeași generație mai vin Ștefania Bojică, o altă tânără cu potențial, și Maria Sara Popa, care are deja două titluri ITF, și este pe locul 414 WTA.

 

Jurnalul: Ce înseamnă organizarea acestui turneu pentru dumneavoastră?

Ionuț Moldovan: Pentru un club ca al meu, turneul organizat în Complexul Tei reprezintă o confirmare a muncii depuse în toți acești 19 ani de existență, a faptului că am reușit să facem lucrurile corect, să dezvoltăm o infrastructură care să găzduiască atât turnee naționale, cât și internaționale și să creștem tineri campioni.

 

Jurnalul: Dar pentru România?

Ionuț Moldovan: Organizarea acestui turneu face parte din cel mai bogat calendar internațional de până acum al Federației Române de Tenis. Cred că suntem federația din România cu cel mai mare număr de competiții internaționale. Îi sfătuiesc pe toți jucătorii români să participe la turneele organizate de FRT, Fundația Ţiriac și cluburi, deoarece sunt o șansă foarte bună de a căpăta experiență și puncte, cu cheltuieli reduse.

 

Turneele ITF, rampa spre topul mondial

ITF Women’s World Tennis Tour, turneul din care face parte competiția care începe duminică la București, asigură jucătoarelor trecerea de la juniorat la marea performanță din WTA. Punctele obținute în meciurile din ITF sunt chiar puncte WTA care îți asigură un loc în ierarhia mondială. Există cinci categorii de competiții, în funcție de premiile oferite, care pornesc de la 15.000 de dolari și ajung la 100.000. Competițiile de 15.000 de dolari, cum este și cea din Tei, au locuri rezervate pe tabloul principal pentru tinerele jucătoare din Top 100 juniori.

 

La turneul ITF de la București s-au înscris jucătoare din Bulgaria, Cehia, China, Elveția, Franța, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, România, Spania, Thailanda și Uzbekistan

Ionuț Modovan cu Mara Gae - Campioană Națională U16 în 2021

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×