x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Victorie facilă pentru SCM Râmnicu Vâlcea în Liga Campionilor

Victorie facilă pentru SCM Râmnicu Vâlcea în Liga Campionilor

02 Feb 2020   •   19:56
Victorie facilă pentru SCM Râmnicu Vâlcea în Liga Campionilor
Sursa foto: imagean/Getty Images/iStockphoto

SCM Râmnicu Vâlcea a învins fără probleme formaţia suedeză IK Savehof, cu scorul de 23-17 (15-7), duminică, în deplasare, la Partille, în Grupa principală 2 a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Campioana României a reuşit a doua victorie consecutivă în grupa principală, după un meci pe care l-a controlat.

Savehof a început mai bine şi a avut avantaj minim în primele zece minute, 1-0, 2-1, 3-2, dar echipa vâlceană a preluat conducerea şi s-a desprins la două goluri în min. 13, 5-3, a fost egalată, 6-6, însă a înscris de patru ori la rând şi nu a mai cedat controlul până la final.

SCM Râmnicu Vâlcea a intrat la pauză cu un avans de opt goluri, 15-7, şi a condus la nouă goluri după pauză, 20-11, 21-12, 22-13, dar în cele din urmă a câştigat cu 23-17, suedezele marcând ultimele trei goluri, pe fondul relaxării echipei antrenate de Florentin Pera.

Kristina Liscevic a marcat 6 goluri pentru echipa vâlceană, Asma Elghaoui 4, Mireya Gonzalez 4, Marta Lopez Herrero 3, Alicia Fernandez Fraga 2, Jelena Trifunovic 2, Cristina Florica 1, Samara Vieira Da Silva 1.

Marta Batinovic a fost cea mai bună jucătoare a echipei de pe malul Oltului, apărând şi două aruncări de la 7 metri.

Pentru Savehof au înscris Nina Dano 4 goluri, Trine Wacker Mortensen 4, Hanna Oertorp 3, Ida Staxen Lagerbon 2, Amelia Lundbaeck 1, Thess Kroenell 1, Joanna Lindvall Haggren 1, Emma Ekenman Fernis 1.

Meciul a fost arbitrat de francezii Karim şi Raouf Gasmi, iar delegat EHF a fost rusoaica Stella Vartanian.

Sâmbătă, Gyori Audi ETO KC a dispus de Buducnost Podgorica cu 26-24, iar Brest Bretagne Handball a învins-o în deplasare pe RK Krim Mercator Ljubljana cu 29-25.

Gyori Audi ETO KC ocupă primul loc, cu 11 puncte, urmată de Brest Bretagne Handball, 11 puncte, Buducnost, 6 puncte, SCM Râmnicu Vâlcea, 4 puncte, IK Savehof, 2 puncte, Krim Ljubljana, 2 puncte.

În etapa următoare se vor juca partidele SCM Râmnicu Vâlcea - Gyori Audi ETO KC, Buducnost - Krim Mercator, ambele pe 8 februarie, şi Brest Bretagne Handball - IK Savehof, pe 9 februarie.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: scm ramnicu valcea