Atunci când ne uităm spre munte ne dăm seama că trăim o perioadă neaşteptat de frumoasă. Totul i se datorează lui Dumnezeu, care a avut grijă să ne servească cu suficientă zăpadă, încât să putem merge cu „doagele” pe maşină şi în luna martie.
Week-end-ul trecut, Predeal a fost staţiunea în care campania Dew Tour s-a încheiat. A fost un eveniment cât se poate de reuşit, care a adunat la start peste 50 de rideri, toţi gata să dea din ei cele mai tari figuri pentru a lua miile de euro daţi drept premii de organizatori. Competiţia desfăşurată pe pârtia Variantă în Predeal a fost o premieră în România, atât prin setupul snowparkului construit de Mountain Dew, cât şi prin includerea în Ticket to Ride, circuit internaţional de concursuri de snowboarding. Kinda Geza a demonstrat din nou că este cel mai bun om de free-style din ţară şi a luat premiul cel mare.
Zilele acestea, gaşca oamenilor cu haine largi şi trick-uri meseriaşe se mută la Sinaia, acolo unde sunt programate două evenimente ce au în program multe ore de stat în snow-park şi petreceri până în zori. Burn to Slope este un concurs în care participanţii vor trebui să străbată un traseu pe parcursul căruia să-şi demonstreze măiestria în free-style, astfel încât să impresioneze la maximum specialiştii din juriu. Seara se lasă cu petrecere mare la Hotel Cota 1.400. Cine vrea să rămână cocoţat în vârf de munte o poate face la Cabana Mioriţa. Sub sloganul „Skierii iubeşte borderii” are loc „Ride, die or party”. Spicuim din program: night sesion, party cu Fane Platane şi multe trick-uri. Au fost nominalizaţi cinci schiori de top pentru a-şi forma fiecare o echipă împreună cu un „fellow” snowboarder. Alte două echipe vor fi formate ad-hoc pe acelaşi principiu. Conceptul este tip „Obligata”, o echipă urmând a fi eliminată după cinci greşeli. Cine rămâne în picioare la sfârşit se alege cu premiul cel mare, 1.200 de euro.
Schiul alpin nu este deloc ignorat în aceste zile. Poiana Braşov găzduieşte Campionatul Naţional Universitar, întrecere de la care va absenta Ioan Nan. Braşoveanul, multiplu campion naţional, şi-a rupt clavicula miercuri, la Super-Combinata desfăşurată la Azuga. Dinamovistul va sta imobilizat la pat timp de trei săptămâni. La Straja, pe Valea Jiului, este Raiul schiorilor. Toate pârtiile sunt deschise, astfel că hotelierii se aşteaptă la o afluenţă mare de turişti în aceste zile. Platoul Soarelui este gata să-i primească pe începători, în vreme ce schiorii avansaţi sunt îndemnaţi să meargă pe Mutu şi Constantinescu. Este loc destul şi pentru iubitorii de free-ride, care au la dispoziţie pârtiile Canal şi Slalom. Staţiunea hunedoreană va organiza mâine Cupa Comexim-R, întrecere de mare tradiţie la care sunt aşteptaţi peste 100 de concurenţi. Seara se lasă cu petrecere mare la Club Montana.
În aceste zile, la Bâlea Lac are loc o nuntă în stil englezesc la care participă 30 de britanici. Săptămâna viitoare, agitaţia va fi şi mai mare, deoarece este trecut în program un eveniment destinat fotografilor adevăraţi. H2O şi Burn vă invită la o nouă ediţie Photoride. Snowboard, frees-ki şi fotografie la pachet, într-un concurs din care lipseşte cu desăvârşire factorul de stres.
Riderii sunt invitaţi să facă ce ştiu ei mai bine, adică să se dea, iar fotografii au două zile la dispoziţie să surprindă cele mai bune zece instantanee şi să le înscrie în concurs. Totalul premiilor se ridică la 8.000 de lei.
Tot săptămâna viitoare, dar la Sinaia, zece rideri împărţiţi în cinci echipe se filmează, editează rapid şi se bat pentru ca produsul lor să ajungă în faţa cât mai multor români. Evenimentul este susţinut de Nokia, care a promis o promovare de excepţie a filmelor care vor avea o durată maximă de cinci minute.