La cateva zile dupa superba calificare in grupele Ligii Campionilor, campioana en titre, Steaua, a invins fara probleme pe Farul. Meciul a fost urmarit din tribuna oficiala si de capitanul Mirel Radoi, revenit pentru cateva zile de la Bologna.
Partida contra constantenilor s-a decis practic in minutul 53, cand Steaua conducea deja cu 3-0, gratie reusitelor lui Nicolita (â25) si Oprita (â38 si â53). "Meciul cu Farul era unul foarte important, pentru ca dupa partida cu Standard, cand a fost un consum psihic si de energie mare, ma asteptam sa nu avem acelasi randament, lucru pe undeva explicabil si care s-a si intamplat. Am profitat de experienta noastra superioara si am castigat", a declarat dupa meci antrenorul Stelei, Cosmin Olaroiu. CAPITAN. Dupa ce a vizionat partida alaturi de nasul sau, patronul Gigi Becali, si de eroul din partida cu Standard Liege, Valentin Badea, Radoi a declarat: "E bine, chiar foarte bine. Vedeti, merg fara sa am vreo durere. Ce a fost mai greu a trecut. La inceput, in primele zile de dupa operatie, nici nu puteam sa pun piciorul drept pe pamant. La 10 noiembrie voi fi apt. Apuc returul cu Real Madrid, as fi putut forta si pentru tur, dar nu vreau sa risc". "Dedic golurile colegilor", a spus Oprita. ACCIDENTARE. O mare problema pentru Olaroiu o reprezinta accidentarea stoperului Dorin Goian. "La pauza meciului cu Standard era suspect de o fisura de metatarsian. La radiografie s-a constatat aceasta fisura. Eu am discutat cu doctorii nationalei si le-am spus despre problema lui Dorin. De comun acord am hotarat sa nu-l folosim, pentru a nu se agrava. Astfel, e posibil sa joace cu Bulgaria. Exista riscul sa intre la noi, sa se inflameze si sa nu poata intra cu Bulgaria", a explicat Olaroiu.
ACHIZITII DIN BELGIA
|
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, negociaza in aceste zile transferul a doi sau trei jucatori de la echipa belgiana de prima liga Charleroi. Surse din cadrul gruparii din Ghencea afirma ca transferurile ar putea fi anuntate chiar astazi. Fotbalistii in discutie sunt atacantii Joseph Akpala, nigerian, in varsta de 20 de ani, Dos Santos Costa Orlando, brazilian, 25 de ani, dar si mijlocasul ofensiv Abdelmajid Oulmers, franco-marocan, 28 de ani. Akpala si Dos Santos sunt jucatori masivi, care masoara 1,85 m, in vreme ce Oulmers are doar 1,73 m, insa este un jucator cu mari calitati tehnice. Conducerea Stelei se mai afla in contact si cu un alt club din prima divizie belgiana.
|
Citește pe Antena3.ro