Roş-albaştrii s-au bucurat doar o repriză, la finalul căreia conduceau cu 3-2. Au fost surclasaţi însă după pauză şi mai păstrează şanse reale doar la obţinerea locului trei.
Elevii lui Marius Lăcătuş au avut un start de partidă senzaţional, cu două goluri marcate în primele 11 minute: mai întâi Arthuro a primit o centrare excelentă de la Ogăraru şi a deschis scorul, pentru ca apoi portarul francez Lloris să scape în plasă un balon lovit cu spatele de Goian, în urma unui corner. Oaspeţii şi-au anunţat revenirea printr-un şut puternic al lui Benzema, respins în extremis de Zapata, dar portarul columbian nu a mai putut face nimic în faţa lui Keita, care a redus din diferenţă cu un vole de excepţie. Au urmat zece minute de haos în apărarea roş-albaştrilor, timp în care francezii au ratat de două ori incredibil prin acelaşi Keita. Inevitabilul s-a produs până la urmă în minutul 33, când Benzema, marcat slab, a egalat cu o lovitură de cap. Din fericire iureşul oaspeţilor s-a oprit aici, iar Ovidiu Petre a adus din nou bucuria în tribune în ultimul minut al primei reprize, după un nou corner executat de Nicoliţă.
Lyon a început în forţă şi partea secundă, dar steliştii au revenit treptat în joc. Au urmat însă trei minute magice pentru francezi, care au făcut şah-mat în două rânduri apărarea lui Lăcătuş şi au preluat conducerea. În prelungiri, rezerva Fred a mai lovit o dată, ducând scorul la 5-3 pentru oaspeţi. "Multe echipe ar fi căzut după ce erau conduse cu 2-0, dar noi am ştiut să reacţionăm. Am făcut faţă problemelor şi acest lucru ne-a permis să răspundem prezent, însă nimic nu este decis pentru calificare", a spus la final antrenorul oaspeţilor, Claude Puel. În celălalt meci din Grupa F, Fiorentina, cu Adrian Mutu integralist, a fost învinsă cu 3-0 de Bayern München şi pare că se va lupta cu Steaua pentru locul trei, care duce în 16-imile Cupei UEFA.
Au marcat: Arthuro (’8), Goian (’11), Ov. Petre (’45)/Keita (’23), Benzema (’33, ’71), Fred (’69, ’90+2)
Stadion: "Steaua"
Spectatori: 20.000
Arbitri: Gregorz Gilewski – Maciej Wierzbowski, Rafal Rostkowski (toţi din Polonia)
Steaua: Zapata – Ogăraru, Rădoi, Goian, P. Marin – Ov. Petre (’57 Ghionea), Lovin (’82 Kapetanos) – Nicoliţă, D. Moreno, Semedo (’65 Toja) – Arthuro.
Antrenor: Marius Lăcătuş
Lyon: Lloris – Reveillere, Cris, Boumsong, Grosso – Makoun, Toulalan, Juninho (’87 Kallstrom) – Keita (’67 Fred), Benzema (’82 Mounier), Ederson.
Antrenor: Claude Puel
Lăcătuş: "Le-am făcut cadou victoria"
După meci, Marius Lăcătuş era mâhnit că elevii săi nu au reuşit să gestioneze mai bine perioadele în care au condus. "Am început foarte bine, am reuşit să înscriem repede de două ori, dar din păcate nu am reuşit să continuăm la fel. La acest nivel, când faci cadouri adversarilor, le dai posibilitatea să îşi pună în evidenţă valoarea individuală. Este păcat, deoarece puteam obţine un rezultat foarte bun, o victorie poate, dacă nu făceam aceste greşeli de poziţionare în teren, de marcaj şi baloanele care au fost pierdute în preajma careului şi am dat posibilitatea adversarului să se apropie şi să înscrie", a spus Lăcătuş, care nu mai crede că Steaua se poate califica în optimile Ligii Campionilor: "În fotbal se pot întâmpla multe, dar şansele să mai obţinem locul doi au scăzut enorm acum. Vom încerca să scoatem maximul din meciurile ce vor urma"."Când ai 2-0 şi 3-2 la pauză şi pierzi, antrenorul e vinovat. Semedo era vai de mama lui în atac. Deşi conduceam, pe el nu-l interesa jocul. Iar Arthuro nici nu ştia pe ce lume trăieşte. Lăcătuş este vinovat pentru acest rezultat. Atacant nu avem, mă apuc de reconstruirea echipei din iarnă"
Gigi Becali - finanţator Steaua
Citește pe Antena3.ro