x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Numărul unu mondial, Iga Swiatek, confuză și dezamăgită de rezultatul testului antidoping al Simonei Halep

Numărul unu mondial, Iga Swiatek, confuză și dezamăgită de rezultatul testului antidoping al Simonei Halep

30 Oct 2022   •   17:26
Numărul unu mondial, Iga Swiatek, confuză și dezamăgită de rezultatul testului antidoping al Simonei Halep
Sursa foto: Hepta

Iga Swiatek, numărul unu mondial, a declarat că a rămas confuză după ce Simona Halep a primit o interdicție provizorie pentru dopaj și a sperat că în curând va fi mai multă claritate în privința viitorului jucătoarei române pe care o admiră.

Halep, de două ori câștigătoare a unui turneu major, a fost suspendată provizoriu de către Agenția Internațională de Integritate în Tenis în această lună, după ce a fost depistată pozitiv pentru Roxadustat, un stimulent interzis.

Halep a fost testată în timpul US Open și atât probele A, cât și cele B au confirmat prezența medicamentului anti-anemie care stimulează producția de globule roșii, la fel ca o altă substanță interzisă, Eritropoietina.

„Ei bine, cu siguranță a fost derutant pentru mine, pentru că nu mă așteptam să aud această veste. Simona, din punctul meu de vedere, pare o persoană care a avut mereu grijă să fie corectă și a fost un exemplu minunat pentru mine", a declarat Swiatek, înaintea turneului WTA Finals care începe luni la Fort Worth, Texas.

Halep descrisese interdicția ca fiind „cel mai mare șoc din viața ei" și a negat că a luat cu bună știință vreo substanță interzisă.

„Nu știu cum funcționează, în ceea ce privește sistemul ... Va mai fi testată de câteva ori sau ce-o fi? Să sperăm că va fi mai clar pentru fani și pentru noi", a adăugat Swiatek.

„Dar este dezamăgitor și ea probabil se simtă foarte rău. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru pentru mine este doar să am grijă de mine, să fiu în siguranță mereu, să fac mediul meu mai sigur și să fiu atentă. Așa că vom face asta".

Fostul antrenor al lui Halep, Darren Cahill, care a lucrat cu fostul număr unu mondial timp de șase ani și a ghidat-o spre primul ei titlu de Grand Slam, a declarat săptămâna trecută că nu există „nicio șansă" ca ea să fi luat cu bună știință o substanță interzisă.

(sursa: Mediafax)

×