Exceptând ofertele pentru Claudiu Niculescu, un alt internaţional al “câinilor”, Radu Ştefan, este propus la AS Roma. La capitolul veniri figurează Mansour, Szekely, McKain, Keşeru şi doi macedoneni.
DINAMO - Blay şi Galiquio nu s-au prezentat la reunire
Exceptând ofertele pentru Claudiu Niculescu, un alt internaţional al “câinilor”, Radu Ştefan, este propus la AS Roma. La capitolul veniri figurează Mansour, Szekely, McKain, Keşeru şi doi macedoneni.
Oficialii dinamovişti încep să se mişte pe piaţa transferurilor. La capitolul plecări, ofertă concretă nu există decât pentru Claudiu Niculescu, din partea ruşilor de la Spartak Moscova, care oferă un milion de euro.
TATONĂRI. Pe lângă ruşi, pe fir a intrat şi echipa lui Ladislau Bölöni, Al Jazeera, arabii anunţând că vor înainta o ofertă concretă cel mai târziu până duminică. În aşteptarea tratativelor, “câinii” pregătesc transferul senegalezului Gueye Mansour de la Poli Timişoara, acesta nefiind inclus de Duşan Uhrin jr în lotul care a plecat ieri în cantonamentul din Ungaria. Alte ţinte ale campioanei sunt McKain, liber de contract, Keşeru, anunţat de oficialii lui Nantes că poate pleca la o altă formaţie, şi gălăţeanul Szekely. Tot la plecări, impresarul italian Andrea Pretti l-a propus lui AS Roma pe internaţionalul Radu Ştefan. “Este un tânăr de viitor, are 21 de ani, selecţionat în naţionala României. Joacă la Dinamo Bucureşti, unde a debutat la 17 ani, şi a evoluat în cupele europene”, a sunat anunţul lui Pretti către şefii grupării romane.
Altfel, la reunirea de ieri nu s-au prezentat ghanezul Blay şi peruanul Galiquio. “Asta spune totul despre caracterul şi profesionalismul lor”, a spus directorul tehnic, Cornel Dinu. Aproape sigur, cei doi vor fi amendaţi şi puşi pe lista de transferuri.
Amicale
În primul stagiu de pregătire din Cipru, unde se va pleca la data de 16 ianuarie, “câinii” vor disputa şase partide amicale. Programul este următorul: 20 ianuarie, cu Metalurg Liepaja (Letonia), 22 ianuarie, cu Mlada Boleslav (Cehia), 24 ianuarie, cu Olympia Ljubljana (Slovenia), 26 ianuarie, cu Viktoria Plzen (Cehia), 28 ianuarie, cu Chunnam Dragons (Coreea de Sud) şi la 29 ianuarie, cu AEK Larnaca (Cipru). Revenirea în ţară este prevăzută pentru 30 ianuarie.