x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Un sportiv retardat va face ocolul lumii

Un sportiv retardat va face ocolul lumii

01 Apr 2004   •   00:00

Din noiembrie 2003, in Romania a fost infiintata Fundatia Special Olympics (SOR), care ii sprijina pe sportivii cu retard mintal. Spiritul Special Olympics a aparut la noi inca din 1991, la initiativa unor voluntari americani.

Persoanele cu retard mintal fac parte dintr-o categorie aparte a societatii. Desi nu se deosebesc fizic de oamenii normali, ele au nevoie de o atentie speciala. Putini sunt cei care stiu ca aceste persoane sunt implicate in sport, fie ca este vorba de fotbal, tenis, atletism, gimnastica sau natatie.

ALEGERE. Conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 2% din populatia Romaniei, adica aproximativ 450.000 de persoane, prezinta retard mintal. Dintre acestea, miscarea SOR a integrat 4.500 de sportivi, sprijiniti de 140 de antrenori profesionisti si de 2.000 de voluntari. Aceasta perioada este una importanta, un sportiv roman cu retard mintal urmand sa fie selectionat in urmatoarea luna de catre Comitetul Special Olympics International, ca emisar global al miscarii Special Olympics. In aceasta calitate, el va calatori pe cele cinci continente, pentru o perioada de 2 ani, va participa la competitii sportive si la evenimente de strangere de fonduri.

PREJUDECATI. Sportivii cu retard mintal din Romania se lovesc inca de prejudecatile familiei si ale prietenilor. Chiar si ei sunt uneori greu de convins ca pot face fata unor competitii la fel de bine ca orice alta persoana. Selectia se face din scolile speciale, limita inferioara de varsta fiind de 8 ani. In competitii, fiecare sportiv participant castiga o medalie, premiile constand in echipamente si accesorii.
Madalina Corbeanu


Inceputul miscarii

Miscarea Special Olympics a aparut in 1968, din initiativa lui Eunice Kennedy Shriver, sora presedintelui John F. Kennedy, si din convingerea ca persoanele cu retard mintal sunt capabile de performante sportive. In 1968, Fundatia Kennedy a organizat la Chicago prima editie a Jocurilor internationale de vara Special Olympics, la care au participat 1.000 de sportivi din 26 de state ale SUA. Momentul a marchat inceputul miscarii Special Olympics pentru sportivii cu nevoi speciale. Printre cele mai importante evenimente ale acestui an la care vor participa sportivii romani Special Olympics se numara Jocurile Balcanice ale Prieteniei, care se vor desfasura in Bosnia si Hertegovina, in perioada 23-28 aprilie 2004.

Romani celebri sustin miscarea

Pe plan international, sportivii cu retard mintal sunt sprijiniti de Comitetul Special Olympics International (SOI), dar si de multe personalitati din lumea sportului sau cea artistica. Arnold Schwarzenegger, John Bon-Jovi, Stevie Wonder, Michael Jordan si romanii Nadia Comaneci, Gabriela Szabo ori Ilie Nastase sunt cateva dintre numele din lumea intreaga care au promovat mesajul Special Olympics. Participarea lor la evenimentele organizate de SOI au sensibilizat opinia publica internationala. Nadia Comaneci, vicepresedinte onorific al Comitetului Director Special Olympics, si sotul ei, Bart Conner, au fost alaturi de sportivii care au participat la Jocurile Internationale de vara Special Olympics de la Dublin, din iunie 2003.

×
Subiecte în articol: special sport olympics special olympics