x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Irina Begu, Gabriela Ruse, Patricia Țig și Ana Bogdan joacă marți în primul tur la US Open

Irina Begu, Gabriela Ruse, Patricia Țig și Ana Bogdan joacă marți în primul tur la US Open

de Redacția Jurnalul    |    29 Aug 2023   •   15:45
Irina Begu, Gabriela Ruse, Patricia Țig și Ana Bogdan joacă marți în primul tur la US Open
Sursa foto: Hepta

A doua zi de concurs la Flushing Meadows le aduce în competiție pe tabloul principal pe sprotivele române Irina Begu, Gabriela Ruse, Patricia Țig și Ana Bogdan. Sorana Cîrstea a trecut deja de turul inaugural și va juca miercuri în turul 2.

Irina Begu (40 WTA) e următoarea care intră în scenă, marți de la ora 18.00. Ea va juca împotriva nemțoaicei Tamara Korpatsch (77 WTA), pe care a întâlnit-o o singură dată în 2022, la Lausanne, unde a câștigat cu 6-4, 6-2.

Venită din calificări, după un traseu cu 3 victorii, Gabriela Ruse (167 WTA) joacă și ea marți, de la 21.30, cu fosta lideră mondială Karolina Pliskova (25 WTA). Cehoaica trece printr-o formă slabă, având 4 victorii din 13 meciuri jucate în sezoanele de zgură și de iarbă și cu eliminări din primul tur la Roland Garros și Wimbledon.

De la aceași oră, marți, Patricia Ţig (705 WTA), ajunsă pe abloul principal ca urmare a regulii clasamentului protejat, o va întâlni pe canadianca Rebecca Marino (101 WTA), cu care nu s-a mai întâlnit până acum în circuit.

Ana Bogdan (59 WTA) joacă și ea marți, de la ora 23.30 (probabil chiar mai târziu) și are o sarcină mai dificilă, urmând să se confrunte cu americana Sofia Kenin (93 WTA), fostă număr 4 mondial. Cele două sunt la egalitate în confruntările directe, cu câte o victorie de fiecare parte.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: us open irina begu