x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport US Open / Roger Federer obţine al cincelea titlu consecutiv

US Open / Roger Federer obţine al cincelea titlu consecutiv

de Ovidiu Ciutescu    |    09 Sep 2008   •   00:00
US Open / Roger Federer obţine al cincelea titlu consecutiv

Tenismenul elveţian Roger Federer a cîştigat pentru a 5-a oară consecutiv turneul US Open şi a obţinut totodată al 13-lea său Grand Slam, după ce s-a impus în finala de la Flushing Meadows în faţa scoţianului Andy Murray.

UNICUL. Numărul 2 mondial a trecut de Murray în trei seturi, scor 6-2, 7-5, 6-2, la capătul unui meci care a durat doar o oră şi 51 de minute. Federer (27 de ani) este singurul tenisman din "era open" care se impune de cinci ori la rînd în turneul american şi cel de-al doilea din istorie care reuşeşte o asemenea performanţă, după cea stabilită de Bil Tilden în 1924. De asemenea, Federer este primul jucător de tenis care a cîştigat de cinci ori la rînd două turnee de Mare şlem: Wimbledon (2003-2007) şi US Open (2004-2008). Elveţianul, care a primit un premiu de un milion şi jumătate de dolari şi o maşină Lexus, se află acum la doar un turneu de Grand Slam distanţă faţă de cel mai titrat tenismen din istorie la acest capitol, americanul Pete Sampras, care a cîştigat 14 turnee de Mare şlem. Jucătorii cu cele mai multe turnee de Grand Slam cîştigate sunt: Pete Sampras (14), Roger Federer (13), Roy Emerson (12), Bjon Borg (11), Rod Laver (11) şi Bill Tilden (10).

×
Subiecte în articol: sport