După eşecul suferit de Simona Halep, România are reprezentare în turul secund de la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, după ce Elena Gabriela Ruse a învins-o pe australianca Daria Saville, revenind de la 0-1 la seturi, scor 3-6, 6-2, 6-4.
Meciul de pe terenul 6 a durat două ore şi 17 minute, iar la final, Ruse a izbucnit în lacrimi. Ruse a cedat primul set, dar a preluat conducerea în seturile 2 şi 3. În setul 3, a început cu break, a fost egalată la 4, dar a izbutit să-i fure din nou serviciul Dariei.
În vârstă de 24 de ani, Ruse, locul 101 WTA, nu disputase niciun meci pe hard, ultima partidă jucată fiind cea de la Hamburg, pe zgură, la mijlocul lunii trecute.
În schimb, Daria Saville (fosta Gavrilova), 28 de ani, locul 58 WTA, venea după finala de la Granby, Canada, unde a jucat finala, pierdută la rusoaica Daria Kasatkina.
În turul doi, Ruse va da peste Cori Gauff (18 ani), SUA, favorita 12 a competiţiei.
În schimb, tot în primul tur, Jaqueline Adina Cristian a fost eliminată de favorita 2, estonianca Anett Kontaveit, scor 3-6, 0-6.
(sursa: Mediafax)