x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Vreau sa-mi arat valoarea ca om"

"Vreau sa-mi arat valoarea ca om"

09 Noi 2004   •   00:00

Fostul campion mondial Leonard Doroftei s-a intors ieri in tara. Mosu’ va candida pentru un loc in Biroul Federal al FR Box, dorind sa lucreze cu Rudel Obreja si cu Francisc Vastag.

SORIN ANGHEL

PE PAMANT NATAL. Sub privirile antrenorului Titi "Prosop" (dreapta), familia Doroftei adulmeca iarasi pamantul romanesc
Dupa 7 ani petrecuti in Canada, perioada in care a reusit sa devina campion mondial la box profesionist, Leonard Doroftei a decis sa se intoarca definitiv in Romania. "De aici am plecat si aici vreau sa traiesc. Chiar daca sotia mea ar fi dorit sa ramanem acolo, tot nu as fi tinut cont de ce spunea ea", a spus ieri fostul pugilist, la intoarcerea in tara.

UITAT. Daca altadata, cand se intorcea in tara avand la el centura de campion mondial, imbulzeala de oameni punea stapanire pe aeroport, acum doar Octavian Morariu, candidatul pentru functia de presedinte al COR, si Rudel Obreja, presedintele FR Box, i-au iesit in cale lui Doroftei. Nici urma de politician, nici gand de vreun fan de-al lui Mosu’, astfel ca singurele care au alergat dupa autografe au fost angajatele Aeroportului "Henri Coanda".

FERICIT. Insotit de intreaga familie, Doroftei a parut incantat de primirea de care a avut parte. "Va multumesc pentru atentia de care dati dovada atunci cand este vorba de persoana mea. Lucrurile s-au schimbat acum si vreau sa dovedesc ca sunt valoros si ca antrenor. Vreau sa-mi arat valoarea ca om", au fost cuvintele lui Doroftei, dupa care a incercat sa faca o radiografie a anilor petrecuti dincolo de ocean. "Au fost 7 ani de munca grea si pot spune ca tot ceea ce mi-am propus am realizat. Am plecat in Canada cu gandul de a deveni campion mondial si am reusit. Sunt fericit ca am reusit sa-mi trec numele in cartea bogatilor. Am gresit totusi ca nu m-am retras mai devreme, dar de cand am devenit campion mondial, clubul Interbox mi-a gasit mereu cate un meci", a declarat Mosu’.

VIITOR.In Romania, Dorin isi doreste sa primeasca un loc in Biroul Federal al FR Box. "Vreau sa lucrez alaturi de Obreja si de Vastag pentru a ridica boxul romanesc. Trebuie sa-i invatam pe acesti copii de acum cum sa-si cheltuiasca banii si sa nu se piarda in situatiile dificile", si-a motivat alegerea fostul campion mondial.

×
Subiecte în articol: sport