x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Vrem marea calificare

Vrem marea calificare

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    17 Iun 2008   •   00:00
Vrem marea calificare

DUPĂ MECIURILE CU FRANŢA ŞI ITALIA, VISUL ESTE POSIBIL
Echipa naţională a României joacă în această seară la Berna, cu începere de la 21:45, un meci capital pentru calificarea în sferturile CE, contra reprezentativei Olandei. Ghionea îi va lua locul lui Dorin Goian în centrul defensivei, în timp ce Marica va apărea în premieră la acest turneu final.

Mergeţi la Viena!

EURO 2008: OLANDA – ROMÂNIA ● La Berna se poate naşte o nouă generaţie de aur
Hulită pentru ratările în lanţ, echipa identificată prin vedetele Chivu şi Mutu poate exploda în această seară, calificîndu-se în sferturile de finală ale Campionatului European din Austria şi Elveţia. Pentru a fi siguri de prezenţa în următoarea fază a competiţiei, “tricolorii” trebuie să învingă o formaţie, Olanda, căreia i-au luat patru puncte din şase în preliminarii.

 
Cea mai sigură variantă pentru prinderea locului 2 în grupa C şi pentru prezenţa în sfertul de finală împotriva Spaniei, de la Viena, este victoria în faţa Olandei. În cazul unei remize, tricolorii şi o ţară întreagă vor depinde de rezultatul celeilalte partide, Franţa – Italia, acolo unde doar un rezultat de egalitate ne-ar avantaja. Dacă trupa lui Piţurcă pierde cu Olanda, ne putem califica în sferturi doar dacă meciul dintre francezi şi italieni se încheie 0-0, pentru că orice alt rezultat, inclusiv o remiză cu goluri, califică Italia.    

 
ŞANSĂ. Naţionala României va întîlni în această seară pe legendarul Stadion Wankdorf din Berna o reprezentativă olandeză fără motivaţie, deja calificată în sferturile de fi­nală. Aparent, “portocala me­ca­ni­că” ar putea fi montată doar de gîn­dul revanşei după cele patru puncte care i-au fost smulse de tricolori în grupa preliminară. Conform informaţiilor apărute în jurul delegaţiei olandeze cu o zi înaintea meciului, se­lec­ţio­ne­rul Marco Van Basten intenţionează să-şi menajeze aproa­pe întreaga echipă în vederea confruntării din sferturi. Dacă totul se va confirma, tricolorii vor avea şansa de a nu se înfrunta cu nume grele din echipa Olandei, precum Van der Sar, Ooijer, Boulahrouz, Van Bro­nckhorst, Sneijder, Van der Vaart sau Van Nistelrooy. “Nu ne interesează aceste speculaţii, nu credem deloc în ele. Sînt convins că Olanda nu ne va face nici un favor. Ei sînt obişnuiţi de mici copii să joace fiecare meci numai pentru victorie!”, a avertizat căpita­nul tricolorilor, Cristi Chivu, sintetizînd starea de spirit din lotul pregătit de Victor Piţurcă înaintea celui mai important test al generaţiei.


Strategie

Absenţele lui Dorin Goian (suspendat) şi Mi­rel Rădoi (ope­rat ieri după fra­c­tura de pira­mi­dă nazală suferită în prima repri­ză a meciului) vor fi compensate prin titularizarea lui So­rin Ghio­nea şi prin revenirea în primul “11” a lui Răzvan Cociş. Piţurcă îi mai are în vedere pentru acest joc pe Ştefan Radu şi pe Moţi, în ca­zul în care va trebui să conser­ve un eventual avantaj, Floren­tin Petre, Adrian Cristea, Daniel Ni­culae şi Ciprian Marica, dacă tricolorii vor trebui să înscrie.


Lobonţ: “Vreau să repetăm victoria de la Constanţa”

Portarul tricolorilor, Bogdan Lobonţ (foto), a spus înaintea meciului cu Olanda: “Toată lumea a văzut ce calităţi au Sneijder, Van der Vaart sau Van Nistelrooy. Olanda e cea mai bună echipă de la Euro, dar, cu toate astea, vreau să repetăm victoria din preliminarii, de la Constanţa”.

Finală România – Croaţia

Site-ul francez sportvox.fr vede la Euro 2008 o finală între reprezentativele României şi Croaţiei. “Noua generaţie talentată a României, formată din Moţi, Marica, Tamaş (foto dreapta), Goian şi Niculae, se bazează pe experienţa lui Chivu şi cea a indispensabilului Mutu. România afişează o soliditate şi o rigoare defensivă în spatele căreia portarul Lobonţ şi-a arătat talentul în întregime”, îi caracterizează pe tricolori sursa citată.

×
Subiecte în articol: sport