x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Google Street View, sub investigaţia autorităţilor britanice

Google Street View, sub investigaţia autorităţilor britanice

24 Mar 2009   •   00:00

Lobby Group-ul londonez Privacy International, a trimis o plângere oficială către autoritatea britanică de reglementare, Information Commissioner's Office (ICO) conţinând peste 200 de plângeri înregistrate, cu privire la serviciul Street View oferit de Google.



Potrivit cererii reprezentanţilor Privacy International, aceştia doresc ca serviciul Google să fie închis pe toată perioada investigaţiei, considerând că măsurile de protejare a intimităţii luate în cadrul acestui serviciu, nu sunt conforme cu necesităţile.

"Obţinem reacţii controversate în legătură cu Street View tocmai pentru că are succes la public. Oamenii chiar vor să ştie ce se petrece în cartierul lor. Vom analiza toate plângerile şi vom scoate imaginile compromiţătoare la cerere, după caz. Vizavi de plângerile înregistrate nu e ceva anormal, suntem chemaţi în instanţă în fiecare zi", a declarat Eric Schmidt, CEO Google .

Google Street View (prin Google Maps) este un serviciu on-line de vizualizare la 360 de grade a străzilor unei localităţi. Un serviciu similar există şi în România: norc.ro

×
Subiecte în articol: IT