Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 5.00, polițiștii au oprit pentru control o mașină condusă de un bărbat pe o stradă din Sectorul 3.
„Acesta a încercat să se sustragă și a fost imobilizat”, arată polițiștii.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.56 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, persoana în cauză a fost testată și cu aparatul drugtest, rezultând indicii cu privire la prezența unei substanțe interzise în organism.
Bărbatul a fost dus la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice.
În urma verificarilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
În baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
(sursa: Mediafax)