x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației să ofere clarificări privind ordinul de predare, învățare și evaluare online

Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației să ofere clarificări privind ordinul de predare, învățare și evaluare online

24 Apr 2020   •   14:36
Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației să ofere clarificări privind ordinul de predare, învățare și evaluare online

Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației și Cercetării să clarifice Ordinul 4135/2020 privind predare, învățarea și evaluarea în mediul online.

„În ultimele zile, Avocatul Poporului a primit mai multe petiţii în care au fost exprimate temeri referitoare la desfăşurarea actului de predare-învăţare-evaluare în mediul online, astfel cum este acesta reglementat prin Ordinul MEC nr. 4135/2020, dar şi aspecte care vizează lipsa infrastructurii necesare desfăşurării cursurilor, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice", se precizează într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Printre sesizările primate se numără și cea formulată de Consiliul Național al Elevilor, se mai arată în comunicat.

Astfel, instituția Avocatului Poporului solicită ministerului să ofere lămuriri privind orizontul de timp în care se vor efectua instruirile profesorilor prevăzute în ordin, modalitatea prin care se vor face acestea, cât și dacă există în buget fonduri pentru astfel de cursuri.

De asemenea, Avocatul Poporului solicită informații privind modul în care Ministerul Educației urmează să identifice și să valorifice sursele de finanțare necesare achiziționării terminalelor de tip desktop, laptop, tabletă sau smartphone, pentru desfășurarea cursurilor în regim online.

Totodată, se solicită soluţii pentru familiile cu mai mulţi copii care au doar un calculator sau o tabletă şi care sunt nevoiţi să-l utilizeze în acelaşi timp.

Mai mult, Avocatul Poporului solicit informații despre modalitatea prin care Ministerul Educației și Cercetării înțelege să gestioneze lipsa de acoperire a semnaului GSM pentru serviciile de voce și date în unele comunități rurale din România, cât și modalitățile de suportare a costurilor pentru serviciile de internet.

„Deține în prezent Ministerul Educației și Cercetării o situație statistică referitoare la numărul elevilor din mediul rural și gradul de accesibilitate al acestora la terminalele de tip desktop, laptop, tabletă și telefon inteligent și la serviciile de voce și date? Dacă nu, în cât timp consideră că va avea aceste date? Dat fiind ca Ordinul Ministrului nu precizează, solicităm Ministerului Educației și Cercetării să clarifice situațiile în care actul de predare-învățare-evaluare în mediul online devine obligatoriu.”, se mai arată în comunicat.

 

×