x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Copiii, invitați să sculpteze și să decoreze „dovleci cu personalitate” la Muzeul Antipa

Copiii, invitați să sculpteze și să decoreze „dovleci cu personalitate” la Muzeul Antipa

27 Oct 2022   •   12:00
Copiii, invitați să sculpteze și să decoreze „dovleci cu personalitate” la Muzeul Antipa
Sursa foto: Shutterstock

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală îi invită pe copii, joi și vineri, la atelierele de sculptat și decorat „Dovleci cu personalitate”.

Atelierul creativ de toamnă „ Dovleci cu personalitate” se va desfășura joi între orele 11.30 – 12.30 și vineri între orele 11.30 – 12.30, în Sala Atelier a Muzeului Antipa.

„Când în piețe încep să apară dovleci de toate soiurile și formele, e limpede că a venit toamna, căci acest apetisant fruct este, fără îndoială, una dintre vedetele de sezon și, mai ales, a lunii octombrie.Știm cu toții că dovleacul este și un ingredient de succes în diverse preparate pretențioase sau din bucătăria tradițională. Vă lăsăm pe voi să îl preparați după gust acasă, iar la Muzeul Antipa îl vom transforma într-un felinar drăguț și îl vom decora cu diferite elemente naturale”, spun reprezentanții Muzeului Antipa.

Copiii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani sunt așteptați să-și folosească iscusința, imaginația și creativitatea, în cadrul unuia dintre cele două ateliere de creație de toamnă dedicate sculptării dovlecilor.

Toate materialele folosite în cadrul atelierului sunt puse la dispoziție de către Muzeu. În plus, tinerii decoratori vor pleca acasă cu kitul de sculptat și creația proprie.

Pe lângă distracție, copiii vor afla de la specialiștii Muzeului lucruri intresante despre acest apetisant fruct: formă, mărime, culoare, mod de utilizare în alimentație, părți comestibile.

Totodată, la sfârșitul atelierului, toti participanții împreună cu însoțitorii lor vor primi în dar o vizită gratuită a expunerii permanente a Muzeului Antipa.

Taxa de participare este de 100 lei/copil sau 160 lei/doi frați, iar înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ , în limita a 15 locuri/grupă.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: muzeul antipa