x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică Arad ”Delta Force” a pus Aradul și România încă odată pe harta roboticii mondiale

Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică Arad ”Delta Force” a pus Aradul și România încă odată pe harta roboticii mondiale

de Redacția Jurnalul    |    13 Iul 2023   •   12:03
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică Arad ”Delta Force” a pus Aradul și România încă odată pe harta roboticii mondiale

În perioada 6-8 iulie 2023, echipa Delta Force a fost singura echipă din Europa care a participat la renumita competiție Texas Robotics Invitational, alături de 56 de echipe din întreaga lume. Competiția Texas Robotics Invitational este destinată roboților de categorie grea, de peste 50 kg, iar robotul creat de tinerii arădeni a surprins specialiști din domeniul roboticii, dar și un număr mare de oameni prezenți la competiție.

Echipa ”Delta Force” a emis un comunicat pentru a mulțumi susținătorilor săi:  ”Am avut plăcerea și bucuria de a fi prezenți în Statele Unite ale Americii, pentru a participa la prestigioasa competiție Texas Robotics Invitational, un concurs destinat roboților de categorie grea, de peste 50 kg. Am fost singura echipă din Europa invitată și acest lucru ne-a onorat în mod deosebit. Meciurile câștigate de noi în grupe ne-au adus în postura de căpitan de alianță. O responsabilitate maximă, de care ne-am achitat cu succes. A fost o performanță bună pentru echipa noastră, aflată în primul an de existență în FIRST Robotics Competition, al doilea succes după prezența în finala Campionatului European de la Istanbul!”

De asemenea echipa ”Delta Force” mulțumește sponsorilor Gualapack Nadab și Aptiv Romania (sponsori principali), Sc Dya Market Srl, Destine Broker Asigurare-Reasigurare, Continental Romania, Trade Trans Terminale, FILIP Spedition, Evolog, Share It Smart, IFB Finwest, SC Datcad Srl, West Project Energy, Centrul Municipal de Cultura Arad, Elecon, Euro Travel, Lexus Publicitate pentru implicare, pentru ajutorul pe care l-am primit și susținerea financiară acordată, fără de care prezența echipei Delta Force în Texas nu ar fi fost posibilă.”

Echipa ”Delta Force” a mulțumit pentru susținere Liceului Național de Informatică Arad și reprezentanților programului Nație Prin Educație.

Componența echipei de robotică care a făcut senzație cu robotul la competiția ”Texas Robotics Invitational” este următoarea: Botoșan Corina, Feher Florin, Dragoș-Botoșan Octavian și Pero Aida (mentori), Floarea Raul Andrei, Georgescu Cătălin, Rus Robert Andrei, Măcean Sebastian, Micle Radu Iulian, Albotă Adrian, Cibotariu Ruxandra Maria, Crețu Vlad Gabriel, Leucuța Norbert Daniel, Ozarchevici Mihai, Neagu Raul Emanuel, Demeter Denis, Dochiță Sebastian Darius, Lucaci Briana Maria Andreea, Feher Daria Elena, Tulcan Felix Octavian Aaron, Gabor Andrei, Bulzan Radu Victor, Floruți Miruna.

Ce urmează pentru ”Delta Force”?

După obținerea titlului de Campioană Mondială FTC în 2022 în Houston (Texas, SUA) și performanța notabilă din 2023, echipa de robotică a Liceului Național de Informatică Arad ,”Delta Force”, a fost desemnată să reprezinte România la cea mai mare competiție de robotică din lume, ”FIRST Global Challenge”, care va avea loc la Singapore, în perioada 7 – 10 octombrie 2023.

 

Pentru echipă urmează o nouă provocare, cea de la FIRST Global Challenge, care este o competiție de robotică organizată „în stil olimpic”, cea de anul acesta fiind centrată pe revoluționarea energiei regenerabile, cu accent pe hidrogen, având drept scop îmbunătățirea sănătății planetei și asigurarea unui viitor energetic mai curat și echitabil. Participanții sunt tineri din peste 190 de țări, care vor concura în echipe. Pe parcursul competiției, participanții sunt provocați să-și folosească abilitățile de rezolvare a problemelor  și creativitatea pentru a proiecta și construi un robot funcțional, dintr-un set standard de piese. Echipele vor trebui apoi să-și navigheze robotul în lumea simulată pentru a produce hidrogen și îl vor folosi pentru a stoca, transporta și converti energia.

Înființată în 2018, echipa de robotică Delta Force a Liceului Național de Informatică Arad a reușit performanțe internaționale notabile în cei cinci ani de la înființarea sa. Pentru a participa la concurs, a fost selectată datorită rezultatelor anterioare excelente: premiul Collins Aerospace Innovative (2019, 2020, 2021), Control Award (2019, 2021), a obținut titlul de Echipă Campioană Mondială la Campionatul Mondial de Robotică „First Tech Challenge” din Houston (Texas, SUA) în 2022, locul 1 la Demo-ul organizat de Vectron (2022), locul 1 la turneul „xRC Freight Frenzy” (2022) și premiul Industrial Design la FIRST Robotics Competition din Istanbul (2023).

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

×