x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Echipa de robotică AutoVortex  România câștigă locul I la FTC Rusia Open și se califică la Campionatul Mondial de Robotică din Detroit, SUA

Echipa de robotică AutoVortex  România câștigă locul I la FTC Rusia Open și se califică la Campionatul Mondial de Robotică din Detroit, SUA

19 Feb 2018   •   10:14
Echipa de robotică AutoVortex  România câștigă locul I la FTC Rusia Open  și se califică la Campionatul Mondial de Robotică din Detroit, SUA

Echipa de robotică AutoVortex România a înregistrat o performanță extraordinară la Competiția Internațională de Robotică First Tech Challenge Rusia Open 2018, clasându-se pe primul loc. Pe durata a trei zile (între 15-17 februarie), la Perm, Siberia, 27 de echipe de liceeni din întreaga lume s-au întrecut în proiectarea, construirea și programarea celor mai buni roboți. Echipa AutoVortex România a reușit să obțină cele mai bune performanțe în teren și să se detașeze de restul echipelor aflate în competiție.

Sub îndrumarea profesorului Ionuț Panea, tinerii români au obținut cel mai bun punctaj, clasându-se astfel pe prima treaptă a podiumului. „Concursul presupune construcția și programarea de către elevi sub îndrumarea unui profesor coordonator a unui robot de luptă, care trebuie să colecteze cuburi mari de spumă și să construiască un zid de aparare. El joacă în alianță cu alți roboți, iar în ultimele 30 de secunde din meciul de 2.30 minute, trebuie să colecteze un omuleț și să îl ducă cât mai departe în exteriorul terenului. Pentru fiecare operațiune executată corect se primește un punctaj, iar la final un meci este câștigat în funcție de performanța pe baza punctelor acumulate”, explică profesorul Ionuț Panea mecanismul prin care este desemnată echipa câștigătoare.

 „A fost un concurs infernal de greu și de intens, dar foarte bine organizat și foarte corect punctat”, spune Victor, fiul cel mare al Danei Războiu, un împătimit al roboticii, cu multe premii internaționale de robotică la activ.

Prin această victorie, echipa României s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică din Detroit, SUA, care se va desfăşura în luna aprilie a acestui an.

Din echipa AutoVortex România au făcut parte 21 de elevi de la 8 licee diferite (Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, Colegiul National Sf. Sava, Liceul Teoretic Jean Monnet, Colegiul National Ion Creangă, Colegiul National Gheorghe Lazăr, British School of Bucharest, American International School of Bucharest, Liceul Teoretic International de Informatică) care au reușit să facă față provocărilor și presiunii foarte mari.

AutoVortex România are în palmares multe concursuri internaționale câștigate, iar scopul final al acestor competiții este acela de a-i încuraja pe tineri să se implice în proiecte multidisciplinare, care să-i provoace să îmbine noțiunile de matematică, fizică și informatică pentru a crea roboți. Pe 28 ianuarie 2018 echipa națională de robotică a României AutoVortex a câștigat medalia de aur și la Campionatul Internațional de Robotică din Seul, Coreea de Sud.

Programul educațional BRD FIRST Tech Challenge este adus și în România de către Asociația „Nație prin Educație”, cu licență de la FIRST USA (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), cea mai mare structură ONG din domeniul roboticii și educației STEM. Nu mai puțin de 90 de echipe din toată țara se întrec în etapele demonstrative ce au loc în orașele Cluj, Iași, Timișoara și București. Ele vor fi urmate de faza finală ce se va desfășura pe 23-25 martie, în București, la Sala Polivalentă. Patru dintre echipele premiate vor participa la campionatul mondial din America.

×
Subiecte în articol: AutoVortex România