Potrivit unui comunicat al CNE, elevii de clasa a XII-a au fost nevoiți în acest an să își îmndrepte atenția, pe lângă subiectele de la examen, și la „abaterile repetate de la metodologia de organizare, realizate (în mod abuziv) de către membrii comisiilor de organizare”.
CNE condamnă cu fermitate atitudinea neglijentă arătată de către membrii comisiilor de la examenul de Bacalaureat în raport cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute în metodologia de organizare și desfășurare. Potrivit reprezentanților elevilor, cazurile care au ieșit la iveală în ultimele două zile sunt doar câteva dintre neregulile care sunt prezente deja anual la examenele naționale, dar pe care nimeni nu le soluționează.
„Accesarea rezolvării subiectului I de la proba de Limba română într-un număr considerabil, începând cu seara de dinainte de examenul propriu-zis, ne lasă cu două dubii majore pe noi toți: caracterul „secret” al subiectelor (în cazul în care accesările sunt din partea elevilor) și gradul de adaptare al subiectelor la necesitățile actuale ale societății (în cazul în care accesările sunt din partea profesorilor care au elaborat subiectele și aceștia au păstrat subiectul în aceeași formă, indiferent de posibila controversă creată)”, susțin elevii.
Conform acestora, după scurgerea subiectelor inclusiv în cadrul celei de-a doua probe, la doar 5 minute de la începerea examenului, CNE susține că o formare mult mai amplă a tuturor cadrelor didactice implicate în examen este absolut necesară.
„Mai mult decât atât, subliniem cum anumite erori, de exemplu informările incorecte cu privire la numerotarea paginilor, completarea titlului, așezarea în pagină etc., realizate de către profesorii supraveghetori, pot avea consecințe grave asupra elevilor, cazul concret fiind chiar cel de la Colegiul Național
În opinia acestora, această „eroare” ar fi putut fi reperată din timp fie de către supraveghetori, la momentul semnării și completării datelor din colț, înaintea distribuirii subiectelor, fie ar fi putut rămâne la latitudinea elevului, fiind chiar specificat în metodologie faptul că „decizia de a retranscrie aparține candidaților, nu asistenților, membrilor, sau președintelui comisiei”.
CNE solicită Ministerului Educației să efectueze vizite de control reale în teritoriu pentru a afla cazurile de abatere de la regulamentul de organizare al examenului național de Bacalaureat și să sancționeze în consecință resursa umană implicată în producerea viciilor de procedură.
Reprezentanții elevilor susțin că neglijența arătată se va reflecta tot asupra elevilor care ar fi trebuit să își canalizeze energia doar spre rezolvarea subiectelor, nu asupra asigurării respectării procedurilor, fapt ce ar fi trebuit garantat de către comisia de organizare.
„Cunoaștem cu toții emoțiile care vin odată cu un asemenea examen, de ce să mai mai adăugăm unele negative cauzate doar de neglijența celor care ar trebui să asigure de fapt corectitudinea și buna organizare? Cazurile care s-au încercat a fi mușamalizate în ultimii ani nu pot deveni o obișnuință din niciun punct de vedere. De aceea ne dorim o responsabilizare generală mult mai mare cu privire la examenele naționale, un instructaj real al membrilor comisiei și o monitorizare mult mai eficientă în teritoriu, tocmai pentru a preveni situațiile întâmpinate zilele trecute. Viitorul elevilor nu ar trebui să se afle în riscul de a fi compromis din cauza unor astfel de situații. De asemenea, sancțiunile aplicate membrilor de comisie care nu respectă metodologia joacă un rol important în păstrarea echității ca principiu de bază ce guvernează sistemul de educație din România, dacă mai poate fi vorba de acest lucru”, a declarat Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor.
(sursa: Mediafax)