x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Directorii din 18.000 de şcoli, trimişi la cursurile de politică

Directorii din 18.000 de şcoli, trimişi la cursurile de politică

de Diana Scarlat    |    20 Sep 2016   •   12:30
Directorii din 18.000 de şcoli, trimişi la cursurile de politică

Concursul pentru directorii de școală s-a transformat în scandal politic, după ce Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, a propus amânarea organizării, astfel încât să nu fie bulversat anul școlar. Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a acuzat PSD că dorește controlul politic al conducerii școlilor, însă propunerea de amânare a venit din partea sindicatelor profesorilor, care încearcă în continuare să-i convingă pe liderii partidelor politice că problema aceasta afectează chiar școlile, nu campania electorală sau alegerile.

Sindicatele din Educație au cerut insistent, în ultimii trei ani, organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de directori în școli, însă s-au trezit că, fără să se mai consulte cu profesorii, Ministerul Educației a anunțat pe 9 septembrie că se va organiza acest concurs de urgență, la finalul lunii noiembrie. Sindicatele au încercat să explice conducerii Ministerului Educației că o astfel de decizie va afecta grav anul școlar și va bulversa tot sistemul, dar, pentru că nimeni nu i-a băgat în seamă, au apelat la sprijin politic. Astfel, la cererea sindicaliștilor, Ecaterina Andronescu a depus un amendament la Comisia pentru Învățământ din Senat, pentru modificarea Legii Educației, în sensul amânării concursurilor pentru posturile de directori de școli până la vacanța de vară. Imediat, ministrul tehnocrat al Educației, Mircea Dumitru, a declarat că depunerea acestui amendament poate fi explicată prin faptul că PSD nu dorește să piardă controlul asupra școlilor.

Profesorii au cerut modificarea

Sprijinul obținut de sindicate de la PSD a generat un imens scandal politic, după atacurile din partea ministrului Educației, a PNL și USR. „Nu dorim să fim implicați într-un scandal politic. Problema am discutat-o inclusiv azi dimineață (luni – n.r.) cu conducerea PNL. Le-am explicat că nu se poate organiza acest concurs în timpul anului școlar, pentru că ar bulversa întregul sistem. Am discutat problema vineri și la Cotroceni, la Administrația Prezidențială. Directorii serioși nu vor merge la acest concurs, pentru că nu au timp să se pregătească. Ministerul ar trebui să regândească acest concurs. Este și o problemă de legislație, pentru că sunt lucruri în contradicție cu Statutul Elevului”, a explicat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Bulversarea sistemului de învățământ

Dacă se va organiza concursul pentru ocuparea posturilor de directori la finalul lunii noiembrie, circa 18.000 de posturi vor fi afectate, iar în cazul în care directorii nu se vor prezenta la concurs sau nu vor câștiga din nou posturile, la începutul lunii decembrie vor fi încă 18.000 de oameni mutați de la o catedră la alta sau scoși din sistem. „Nu mă așteptam la o astfel de reacție din partea domnului ministru, pe care îl consideram apolitic. În cursul săptămânii trecute am avut o întâlnire cu liderii sindicatelor, care nu susțin desfășurarea concursului acum. Dacă circa 18.000 de directori se vor întoarce la catedră în timpul anului școlar, îi vor schimba pe profesorii care îndeplinesc norma lor acum și se va crea haos în sistemul de Educație. Mi se pare absurdă politizarea acestui subiect. Noi ne-am întâlnit cu liderii sinidcatelor săptămâna trecută și în urma discuțiilor am luat decizia de a introduce acest amendament. La dezbatere a fost invitat și domnul ministru și secreatrul Comisiei pentru Educație din Senat, Dumitru Oprea, dar nu au participat. A fost prezent doar secretarul de stat pentru învățământul preunivesritar”, a explicat și Ecaterina Andronescu.

Metodologie făcută pe genunchi

O altă problemă a concursului pentru directorii de școli și licee este metodologia, deja contestată de cadrele didactice. „Au scos metgodologia într-o noapte, fără dezbatere publică, și au anunțat concursul pe 9 septembrie, cu doar câteva zile înainte de începutul anului școlar. Nimeni nu ar avea timp să se pregătească temeinic până la sfârșitul lunii noiembrie. Metodologia conține și o probă națională, deși legea spune că pentru concursul de director este responsabil doar inspectoratul școlar”, mai spune fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu. O parte dintre întrebările pentru concurs sunt preluate din teste psihologice, fără a avea legătură cu problematica managementului unei instituții de învățământ.

 


Casetă

Motivarea urgetării concursului

Potrivit ministrului Educației, Mircea Dumitru, dacă amendamentul va fi adoptat în Camera Superioară a Parlamentului înainte de 12 octombrie, procedura de organizare a concursului pentru directorii de școli va fi blocată. Ministrul motivează graba organizării concursului prin faptul că dorește să respecte legea. „Vreau să respect legea, pentru că aceste concursuri trebuie organizate potrivit legii, iar din 2008 și până acum sunt cel puțin două cicluri în care nu s-a aplicat legea, deși, declarativ, toți actorii principali din politică, din Ministerul Educației, au spus că trebuie să avem concursuri. Chiar și doamna Andronescu”, a declarat ministrul Educației, Mircea Dumitru.

Noi am încercat întotdeauna să găsim sprijin pentru Educație la toate partidele politice. Degeaba se supără acum unele partide și spun că nu au știut, pentru că noi am trimis solicitările oficial, către toate partidele politice, dar numai unii ne-au oferit sprijinul. Aceasta nu este o problemă politică. Simion Hăncescu, liderul FSLI

 

Eu voi propune un amendament prin care directorul să poată fi ales de consiliul profesoral, nu să fie numit politic, astfel încât să nu mai existe nicio implicare a luptei dintre partide în sistemul de Educație Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației

 

Secretarul Comisiei pentru Educație din Senat, Dumitru Oprea, acuză că i s-a falsificat semnătura pe proiectul de lege potrivit căruia concursurile pentru ocuparea posturilor de director de şcoală pot avea loc doar după semestrul II al anului şcolar. PNL a cerut ieri, în plenul Senatului, retrimiterea la Comisia de Învăţământ a documentului, invocând nerespectarea procedurilor parlamentare la elaborarea raportului şi falsificarea semnăturii secretarului comisiei. Totodată, liderii liberali au decis, după ședința de ieri, ca grupul PNL din Senat să depună plângere penală în cazul falsificării semnăturii.

×