Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu există copil care nu s-a întrebat măcar o dată de ce avem nevoie să mergem la şcoală. De obicei, aceste gânduri ne frecventează când suntem încă în şcoală şi ne mai apar în minte de-a lungul vieţii, în situaţii în care ne dăm seama ba că am uitat tot ce am învăţat în anii petrecuţi în diverse clase de profil, ori că n-am învăţat nimic aplicabil. Ei bine, în continuare vom încerca să abordăm paradigma stat vs privat în învăţământul din Capitală.
O astfel de paradigmă este complexă şi greu de rezumat în termeni simpli pentru a oferi o perspectivă exhaustivă străinilor care ajung în Bucureşti, despre clivajul dintre învăţământul de stat şi cel privat. Ne vom referi în rândurile următoare mai puţin la instituţii şi mai mult la elementele educative care le compun. Astfel, deşi sistemul educaţional din România intră recurent în zona discutabilului, acesta este criticat frecvent. Deseori pe bună dreptate, din pricina abandonului şcolar în provincie, însă în Capitală premisele sunt mai încurajatoare. Pentru început, orice străin trebuie să cunoască faptul că, în România, educaţia e gratuită. Cu toate acestea, părinţii elevilor cheltuie adesea bani pe meditaţii pentru copii, ceea ce poate să ne ducă cu gândul că sistemele alternative pot reprezenta şi ele o soluţie.
Învăţământul privat, mai avantajos la prima vedere
O variantă viabilă de şcoală privată la care ne putem gândi este Şcoala Europeană Bucureşti. Această instituţie privată se configurează într-un mod ofertant faţă de învăţământul de stat, având profesori extrem de bine pregătiţi şi aboslvenţi care de-a lungul vremii au fost admişi la facultăţi de top din Bucureşti sau din Europa. Elevii acestor forme de învăţământ private ne pot împărtăşi cel mai bine despre experienţele lor, iar uneori auzim că, deşi părinţii lor plătesc sume chiar consistente ca odraslele lor să aibă parte de educaţie la cel mai înalt nivel, asta nu înseamnă că totul e lapte şi miere. Unul dintre elevii din care au trecut prin învăţământul privat din Bucureşti ne face câteva mărturisiri: „Până în clasa a 6-a am fost elev la Mark Twain (n.r. Şcoala Internaţională Mark Twain), apoi am trecut în sistemul public, pentru ca ulterior, în liceu, să mai încerc o dată experienţa şcolii private. Nici de Cambridge School of Bucharest nu pot spune că sunt încântat, să fiu sincer. Din această pricină, am revenit la un liceu public după 6 luni, cât a durat transferul, că trebuiau echivalate materiile, iar programa era puţin mai diferită faţă de cea aprobată de minister în şcolile publice”. Florentina are 17 ani şi învaţă şi ea la un liceu privat din Bucureşti, unde susţine că profesorii îşi dau interesul. „Personal am sentimentul că profesorii sunt foarte implicaţi şi nu doar profesional, tehnic, ci şi afectiv. La liceul unde învăţ eu, în cazul în care un elev nu înţelege sau nu ţine pasul, profesorii fac chiar şi ore în plus cu el. Pot spune că eu şi colegii mei luăm note pe merit. Avantajul este însă că suntem doar 15-20 pe clasă, iar elevii sunt mult mai receptivi la ore. Iar profesorii au timp sporit să se poată ocupa de educaţia fiecărui elev. Sunt foarte mulţumită. Acum, desigur, depinde şi de şcoala în care învaţă fiecare. Am prieteni de la alte licee private, unii sunt mulţumiţi, alţii nu, dar ţine şi de elev dacă vrea să înveţe, cât şi de şcoala la care învaţă”. În ceea ce priveşte sistemul de stat al învăţământului din Bucureşti se poate spune că părerile elevilor din sistemul public despre profesorii lor sunt la fel de împărţite. Trebuie reţinut că, în general, profesorul de la stat îşi face treaba după planul impus de la minister. Ce-i drept, uneori depinde doar de elev dacă vrea sau nu să înveţe, iar dacă profesorii nu îşi fac treaba prea bine, există proceduri prin care aceştia pot fi traşi la răspundere. Mai mult, elevii pot cere înlocuirea cadrului didactic. Important e ca problemele să fie raportate, atât de elevi cât și de părinții lor, altfel acești dictatori ai catedrei vor rămâne bine înfipți în sistem. În ceea ce priveşte programul, atât elevii din sistemul privat, cât şi cei de la stat petrec în jur de 6 sau 7 ore pe zi. Din ce am vorbit cu elevele care învaţă sau care au învăţat la o şcoală privată din România, diferenţa semnificativă e reprezentată de pauza de masă, care în sistemul public e de aproximativ 10 minute, în timp ce în sistemul privat elevul beneficiază de o oră. O oră în care elevii pot mânca la cantină, mâncare gătită, nu lapte şi corn în cele 20 de minute prevăzute de „pauza mare” de la stat. La unele şcoli private, chiar şi micul dejun e inclus. „Există feluri de mâncare, care mai de care, se ţine cont şi de vegetarieni, de exemplu”, ne asigură unul dintre elevii unei şcoli private din Bucureşti. Totodată, în sistemul privat există şi materii suplimentare faţă de programa clasică arondată sistemului public: „Noi facem și alte ore, de diplomație și relații internaționale, de exemplu. Există și o rubrică în catalog pentru orele astea, ești notat ca la alte materii, deci contează la media finală”, explică Florentina. Un alt aspect ce trebuie luat în calcul este acela că, la şcolile şi liceele private, elevii din Bucureşti au adesea parte de toate condiţiile pentru a învăţa şi pentru a face performanţă sau cel puţin de cele mai bune de pe piaţa internă. „Pot spune că, în şcolile private, condiţiile sunt chiar la superlativ, nu am auzit pe nimeni să se plângă din acest motiv. Avem computere de ultimă generaţie, smart board-uri, un sistem în care fiecare elev are contul lui, unde găsim catalogul, materia, teme, orice are legătură cu şcoala. Avem aer condiţionat, totul e mereu curat”, explică Grigore, elev al unei şcoli particulare din Bucureşti. „Dispunem de facilităţi extraordinare, ai de toate, poţi opta inclusiv pentru transportul privat de acasă până la şcoală. Pentru aceste privilegii, preţul pe care îl plăteşte un elev este de vreo 2.000 de euro pe an în plus, dacă vrei. La urma urmei, e și normal să fie ok facilitățile, plătești o grămadă pentru ele”, spune și Claudia, elevă la o şcoală particulară din Bucureşti. În ceea ce priveşte sistemul de stat însă, facilităţile sunt limitate fără implicarea financiară a părinţilor, încă există şcoli chiar în Capitală unde condiţiile elevilor lasă de dorit, situaţie care nu se poate compara cu rigorile din sistemul privat. Nici manualele nu sunt mereu oferite la timp de minister. Sunt, însă, și multe școli, mai ales din municipii, unde există table cu marker, videoproiectoare, laboratoare de ultimă generație, aer condiționat în sălile de clasă și așa mai departe. Însă toate acestea au fost făcute pe banii asociațiilor de părinți, de-a lungul timpului, pentru că directorii școlilor și liceelor sunt de obicei prea timizi să ceară bani de la primăriile de care aparțin. În ceea ce priveşte activităţile extracurriculare şi calitatea lor, în general, în sistemul privat acestea ţin de cercurile la care fiecare elev se înscrie individual. „La fel ca la stat, avem şi noi tot felul de activităţi la care elevii iau parte doar dacă doresc. Te poţi înscrie la cluburi de dezbatere, de teatru, te poţi înscrie şi în Consiliul Elevilor, ca peste tot. Nu eşti obligat să iei parte la activităţi, doar dacă doreşti. La fel, există excursii şi tabere în care mergi dacă doreşti, contra cost”, zice Alexandra, elevă la o şcoală privată. La stat, la fel ca la privat, activităţile extraşcolare depind de la caz la caz. Există profesori sau diriginţi implicaţi, care organizează activităţi în afara cursurilor, plus clasicele trupe de teatru şi dans de liceu. Mai există Consiliul Elevilor, asociaţiile de elevi, Crucea Roşie sau alte ONG-uri în care tinerii se pot implica. Asta, pe lângă concursurile şcolare desfăşurate de minister sau de inspectorate.
Costurile în învăţământul privat în Bucureşti
Citește pe Antena3.ro
O şcoală privată din Bucureşti poate costa câteva mii de euro anual, în funcţie de vârsta copilului. De exemplu, la Şcoala Europeană Bucureşti, preţurile pleacă de la 7.875 euro/an pentru clasa pregătitoare şi pot ajunge chiar la peste 12 mii de euro pe an pentru un elev de liceu. Asta dacă nu punem la socoteală cei şase sute de euro necesari pentru înscrierea elevilor noi, plus vreo alte câteva sute de euro pentru manuale, culegeri şi materiale pentru cursurile de arte plastice asigurate de şcoală. De asemenea, nu intră la socoteală nici eventuale tabere, excursii, uniforma şcolară, transportul şi activităţile extraşcolare care se desfăşoară după ure, în intervalul 16:00 – 18:00. Astfel, o uniformă poate ajunge în acest tip de instituţii la 1.000 – 1.500 de euro pe an, iar transportul către şcoală, în jur de două-trei mii de euro, în funcţie de zona în care locuieşti. Evident, transportul se face la cerere. Într-o şcoală privată, costurile pot ajunge şi la zece mii de euro anual pentru un elev de gimnaziu, fără transport inclus şi alte tabere sau activităţi extraşcolare, în timp ce pentru un elev de liceu ajung la aproximativ 14-15 mii de euro/an. Preţul, însă, poate fi şi mai piperat, asta în funcţie de şcolile sau liceele la care faci referire. Bineînţeles, nu am pus la socoteală nici orele de meditaţii la anumite materii sau alte diplome pe care le poţi obţine pe parcursul studiilor.
Costurile în învăţământul de stat în Bucureşti
Învăţământul de stat în capitala României este gratuit. Cu toate acestea, există diferite taxe care pot fi percepute, ca fondul clasei, care poate varia între 50 şi 100 de lei, sau fondul şcolii, iar uniforma este ocazional prezentă. Rechizitele unui elev în sistemul de stat costă în jur de 250 de lei pentru un elev care intră în clasa întâi, dacă te rezumi la strictul necesar şi la aproape cinci sute de lei dacă părinţii doresc rechizite de o calitate mai bună. Mai departe, pentru a putea ajunge la şcoală, în România nu există autobuze gratuite puse la dispoziţie elevilor, aşa cum vezi prin filmele americane. Legea Educaţiei spune că elevii trebuie să dispună de o reducere de cel puţin 50% la transportul local în comun. În unele oraşe, transportul poate fi decontat integral de primării. Astfel, preţul unui abonament redus la jumătate pentru un elev poate fi de aproximativ 25 de lei, iar pentru ca acesta să ajungă la şcoală din septembrie până în iunie, pentru elev acesta trebuie să fie de circa 250 de lei. Manualele reprezintă şi ele o chestiune delicată în sistemul de stat. Acestea sunt gratuite, însă adesea conţin informaţii incomplete, caz care îi determină pe unii profesori să recurgă la culegeri sau manuale auxiliare, cu preţuri ce pot varia între 20 şi 50 de lei. Aceste costuri ale manualelor auxiliare pentru un an de şcoală duc părinţii să mai scoată o mie de lei din buzunare.
Ce rezultate are sistemul privat de educație din România
Datele oferite de Institutul Naţional de Statistică relevă că aproximativ 1,7 milioane de elevi au fost înscrişi în anul şcolar 2018-2019, doar în învăţământul primar şi gimnazial, iar 0,9% dintre aceştia sunt înscrişi la şcoli particulare. Din aceeaşi sursă reiese că sectorul privat se află într-o creştere constantă, iar procentul ar fi de peste 16%, faţă de anul şcolar precedent. La examenul de capacitate, o medie a şcolilor private relevă că elevii din acest sistem de învăţământ au obţinut media generală de 8,53 în vara anului 2019. În ceea ce priveşte ciclul liceal, nu e o regulă ca elevii care învaţă la privat să aibă succes garantat şi la bacalaureat, deşi părinţii acestora pot plăti mii de euro anual pentru rezultate peste medie. Există, astfel, licee, unde promovabiliatea este de 100% şi cu o medie generală de 9, 40, cum e cazul liceului Lauder Reut, unul dintre liceele particulare de excepţie din Bucureşti. Desigur, există şi licee unde rezultatele lasă de dorit, cum ar fi liceul Particular Onicescu-Mihoc, unde doar doi candidaţi au reuşit să promoveze Bac-ul anul trecut, din 27 de înscrişi. Şi la fel se prezenta situaţia şi-n urmă cu vrei trei ani, de exemplu. Pentru a putea ilustra cel mai bine ce calitate oferă şcolile private, am stat de vorbă cu Valentina Cicâldău, expert în educaţie şi consilier la una dintre şcolile private din Bucureşti. „Învăţământul privat reuşeşte să îşi formeze echipe. Marele său avantaj este că se pot selecta profesorii, ceea ce nu se întâmplă în învăţământul public. Adică, dacă ai un gimnaziu privat, poți să-ți iei o garnitură de profesori care acționează asemănător, după aceleași criterii și principii”.
De cealaltă parte, în şcolile publice, sistemul este mai puţin uniform, la o garnitură de 12 și până la 16 profesori la clasa aceluiași copil, pot exista zece abordări diferite, pretenții diferite, volum diferit. Din acest punct de vedere, în sistemul public există această incapacitate a fiecărei școli de a-și alege profesorii, ceea ce lasă urme mari asupra unui copil. Dar să nu uităm că și domeniul privat lucrează cu cadre didactice formate-n România, mulți profesori au predat la stat, deci există provocări mari și în acest sector: e dificil pentru fiecare școală să aducă profesori de calitate și e foarte dificil și pentru a-i păstra. În ultima perioadă, învățământul privat din România a întâmpinat câteva probleme, e dificil să păstrezi cadrele didactice foarte bune. Asta se întâmplă și pentru că statul face un fel de concurență neloială, există această diferență între salariile din sectorul public și privat, ca în orice domeniu, cât și diferențele de program. Ție, ca școală privată, ca în orice domeniu de altfel, statul îți „fură” profesioniștii înapoi. Ca o concluzie, e clar că învățământul privat merge pe intenții mult mai bune și acordă atenție sporită pentru fiecare copil, însă și acolo sunt diferențe: sunt școli care au un nivel mai clientelar, de genul «clientul nostru este stăpânul nostru», precum și școli mai serioase. S-au mai diferențiat ofertele în ultimii ani. Așadar, momentan, e greu de spus dacă școlile private reprezintă garanția unui parcurs academic mai bun pentru copilul tău, mai ales dacă măsori performanța în promovabilitate la Bac. Sigur, elevul nu merge-n fundul curții să-și facă nevoile și nici nu vine de acasă cu cretă, însă o școală privată nu îți garantează că va avea parte de cei mai buni profesori. În plus, dacă elevul nu este interesat de programa școlară și nu-și respectă atribuțiile de elev, degeaba îi oferi toate condițiile.
Programul de promovare a patrimoniului turistic „Destination: Bucharest” este desfăşurat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.
