Elevii nu înţeleg ce vor să spună autorii prin figurile de stil. Ei nu înţeleg mereu ce citesc şi au preferinţe diferite de lectură, faţă de cele obligatorii din programa şcolară. Un studiu realizat de cercetătorii Universităţii Montreal arată că lecturile şcolare îi pot îndepărta de citit.
Ştefan este elev în clasa a VIII-a în Constanţa. Acesta spune că e atras de cărţile de istorie în timpul liber, însă nu îi plac lecturile obligatorii de la şcoală. De multe ori nu înţelege ce vor să spună autorii prin anumite figuri de stil.
„Zilele trecute am lucrat un test al cărui prim text era o poezie de a lui Macedonski şi a fost foarte greu pentru mine. Cred că dacă am introduce cărţi mai moderne, care să fie apreciate de copil, ar dispărea acest sentiment, că mă simt forţat să citesc”, explică Ştefan Hortolomei.
Alexandru Manda, expert în educaţie, nu e de acord cu renunţarea elevilor la cititul cărţilor din şcoală. El crede că lecturile obligatorii din programă sunt cele care îi dezvoltă cel mai mult pe elevi.
„Nu trebuie să uităm până la urmă care este moşternirea culturală a naţiunii române şi a poporului român. Îi încurajez să studieze ceea ce se află în prezent în programa şcolară”, a spus acesta.