x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Negrescu: Procentajul mic al elevilor care s-au înscris a Bacalaureat, dovada că guvernul a eșuat

Negrescu: Procentajul mic al elevilor care s-au înscris a Bacalaureat, dovada că guvernul a eșuat

28 Iun 2021   •   11:52
Negrescu: Procentajul mic al elevilor care s-au înscris a Bacalaureat, dovada că guvernul a eșuat

Doar două treimi dintre elevii din promoția curentă s-au înscris la examenul de Bacalaureat din acest an, dovada clară că Guvernul a eșuat în sprijinirea elevilor și a educației, afirmă europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

„Le urez succes tuturor celor care astăzi încep examenul de Bacalaureat! Pentru susținerea probelor la bacalaureat s-au înscris 133.663 de candidați, dintre care 114.137 de candidați din promoția curentă, respectiv 19.526 de candidați din promoțiile anterioare. Din păcate, doar două treimi dintre elevii din promoția curentă s-au înscris la examenul de Bacalaureat din acest an. Acest procentaj, mai mic decât în anii anteriori, este dovada clară că acest guvern a eșuat în sprijinirea elevilor și a educației”, transmite eurodeputatul PSD Victor Negrescu.

Luni are loc proba scrisă la Limba și literatura română, marți se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi.

Examenul este organizat în 802 centre. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 133.663 de candidați, dintre care 114.137 de candidați din promoția curentă, respectiv 19.526 de candidați din promoțiile anterioare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Victor Negrescu