x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie O invenție care poate ajuta la corectarea defectelor coloanei vertebrale a câștigat Marele Premiu EUROINVENT 2021

O invenție care poate ajuta la corectarea defectelor coloanei vertebrale a câștigat Marele Premiu EUROINVENT 2021

25 Mai 2021   •   14:49
O invenție care poate ajuta la corectarea defectelor coloanei vertebrale a câștigat Marele Premiu EUROINVENT 2021

Într-o perioadă în care, cea mai mare parte a activității, în mai toate domeniile, s-a mutat online, o invenție precum „Orteza inteligentă pentru corectarea defectelor posturale” nu putea trece neobservată de membrii juriului.

Super invenția echipei de la Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași a câștigat Marele Premiu Euroinvent 2021.

Orteza inteligentă este dotată cu senzori inerțiali, capabili să calculeze unghiurile de înclinare ale coloanei într-un sistem portabil de monitorizare, care înregistrează variațiile de curbură ale coloanei vertebrale.

Premiul, în valoare de 10.000 de lei, a fost oferit, ca în fiecare an, de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

”Senatul Științific sprijină activitatea cercetătorilor români cu activitate în domeniul alimentar, medicină, nutriție, conservarea mediului, a căror invenții si inovații pot contribui la creșterea calității vieții. Obiectivele Senatului Științific sunt de a promova brevetele românești și de a susține transferul tehnologic al invențiilor cu un impact major în viața social-economică”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Salonul Internațional de Invenții EUROINVENT de la Iași este organizat anual de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Forumul Inventatorilor Români, Europe Direct Iași, sub egida IFIA, WIIPA și sub înaltul patronaj al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

La ediția din acest an, au fost înscrise deja peste 600 de lucrări din 32 de țări, dintre care 390 sunt din România și Republica Moldova.

 

 

×
Subiecte în articol: EUROINVENT 2021