Laudele de sine ale foștilor miniștri USR-PLUS ar fi trebuit să includă și excepționala performanță a Ministerului Sănătății, care aproape reușise să elimine orice șansă a sistemului preuniversitar de a mai avea manageri cu posturi ocupate prin concurs. Ioana Mihăilă și echipa sa de „experți” au reușit să dea o Ordonanță de Urgență prin care se mai puteau organiza concursuri abia după încetarea stării de alertă. Decizia a fost luată unilateral, fără să se țină cont de cerințele și propunerile venite din partea Ministerului Educației, ale profesorilor sau ale Consiliului Economic și Social. Abia acum a reușit Ministerul Educației să elimine blocajul, printr-o altă OUG, iar concursurile se vor organiza luna aceasta. Au fost blocate însă și alte posturi, din cauza excesului de zel al echipei de „experți” de la Sănătate, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru personalul auxiliar de care au nevoie școlile.
Prin blocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct pentru școli, licee și grădinițe, se dădeau, practic, aceste posturi, partidelor politice care își puteau numi pe funcții oamenii lor, prin ordonatorii de credite – adică fiecare președinte de consiliu județean făcea ce voia cu managementul școlilor din subordine, prin numiri politice. Deși Ministerul Educației a făcut toate demersurile pentru a organiza concursurile în această toamnă, cei de la Sănătate reușiseră să blocheze tot sistemul, prin OUG. Concursul pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în cele circa 7.000 de instituții de învățământ preuniversitar din România se poate desfășura legal, după ce modificarea legii a fost publicată în Monitorul Oficial. A-nceput deja depunerea dosarelor de către cei care doresc să candideze. Concursul a fost inițial suspendat după ce după ce Guvernul a adoptat, în ședința din 30 august, o ordonanță de urgență care a modificat articolul din Legea 55 din 2020, care permitea organizarea acestuia, adăugând la textul legii următorul paragraf: „Precum și a posturilor didactice, didactice auxiliare, nedidactice și de conducere din cadrul unităților de învățământ preuniversitar, a posturilor de conducere, de îndrumare și de control din cadrul inspectoratelor școlare, precum și a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul instituțiilor de învățământ superior, institutelor de cercetare, Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, Academiei Române, academiilor de ramură și a funcțiilor din cadrul Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului România Educată din cadrul Ministerului Educației”.
Simplificarea metodologiei și digitalizare
Ministerul Educației a lansat o platformă online pentru înscrierea candidaturilor. Perioada de depunere online a dosarelor de înscriere pentru concursul de directori de școli este până pe 26 septembrie 2021, ora 23.59. Înainte de încărcarea documentelor, trebuie parcurși pașii pentru crearea unui cont pe platforma concursdirectori.edu.ro. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța încă din luna august că examenul se va baza pe o probă scrisă și una orală, candidații urmând să fie puși să rezolve unele situații concrete din care să reiasă că au cunoștințe și abilități de manager. Un mare scandal a fost provocat de testul grilă cu 60 de întrebări, de la concursul din 2016, când grila era absolut irelevantă pentru ocuparea posturilor de director de școală. „În SUA se dau astfel de teste pompierilor sau polițiștilor. Nu erau pentru noi. Chiar și așa, a fost bine că s-a organizat concurs atunci, pentru că astfel n-au mai fost posturile ocupate prin numire politică. Este foarte important ca aceste posturi să se ocupe prin concurs. Blocajul provocat de Ministerul Sănătății, prin Ordonanță de Urgență, nu a ținut cont de nimic din ceea ce se gândise la nivelul Ministerului Educației. Punem școlile și grădinițele în situația în care să nu mai poată funcționa, din cauza unor funcționari din Ministerul Sănătății care nici nu știu ce trebuie să facă, nici nu țin cont de observațiile Consiliului Economic și Social. Este o lipsă mare de respect din partea celor care au produs acest blocaj”, a declarat, pentru Jurnalul, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) Spiru Haret. În ultimii ani au fost mai multe propuneri pentru schimbarea metodologiei de ocupare a posturilor de director de unitate de învățământ. Au fost propuneri de înlocuire a concursului cu votul. S-a adus în discuție votarea de către profesori sau chiar de către părinții elevilor, a profesorului din școală, grădiniță sau liceu care e considerat capabil să managerieze mai bine și să aibă o relație bună cu cei din subordine, dar și cu părinții și elevii. Totuși, s-a preferat varianta concursului organizat cu mai multe probe, pentru a se putea selecta candidații cei mai pregătiți pentru ocuparea acestor funcții.
Candidații la posturile de director, în concursul de anul acesta, vor avea de rezolvat situații concrete cu care se întâlnesc școlile, nu subiecte bazate pe memorare.
Bibliografie
• Bush, T. (2015) Leadership și management educațional. Teorii și practici actuale. Iași: Ed. Polirom – Capitolele 1, 2, 3, 4, 8.
• Hattie, J. (2014), Învățarea vizibilă. București: Editura Trei – Capitolul 9
• Senge, P. (Coord). 2016. Şcoli care învaţă. A cincea disciplină aplicată în educaţie. Bucureşti, Editura Trei – Capitolele VIII.1, IX, XII, XIII. 1
• Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data înscrierii la concurs – Titlurile I, II, IV (Capitolul I), VI, VII
• Statutul elevului aprobat prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4742/2016, în vigoare la data înscrierii la concurs
• Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data înscrierii la concurs
• Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național, document aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 3239/2021 privind aprobarea documentului de politici educaționale Repere pentru proiectarea, actualizarea și evaluarea Curriculumului național. Cadrul de referință al Curriculumului național – Partea 1, Capitolele 2, 4, Partea a 2-a: Capitolele 6, 7, 10.