Testarea elevilor trebuie făcută în familie, se menţionează într-un comunicat trimis sîmbătă de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi de Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) "SPIRU HARET".
FSLI şi FSE "SPIRU HARET" "solicită Guvernului României să dispună Ministerului Sănătăţii să reevalueze Instrucţiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a elevilor în unităţile de învăţământ. Acest act administrativ cu caracter normativ va avea drept efecte blocarea activităţii unităţilor de învăţământ şi transformarea acestora în focare de infecţie. Cele două federaţii consideră că aceste teste pot fi foarte uşor făcute de către părinţi, aceştia urmând să comunice posibilele cazuri de infectare. (...) Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'SPIRU HARET' consideră în continuare că este nevoie de testare, însă aceasta trebuie făcută în familie. Astfel, s-ar asigura şi un prim triaj, deoarece copiii bolnavi nu ar mai intra în contact cu colegii şi nu ar mai putea transmite virusul", se precizează în comunicat.
Cele două organizaţii sindicale subliniază că Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri a cerut ca testele elevilor să fie efectuate în familie.
"Menţionăm că inclusiv Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri a solicitat ca testele să fie făcute în familie, prezentând dezavantajele administrării acestora în şcoli: 1. copiii cu infecţie intră în colectivitate şi astfel este anulat rolul principal al screening-ului, acela de identificare a infecţiei înainte de intrarea copiilor în colectivitate, astfel încât colegii să poată continua cursurile cu prezenţă fizică. 2. administrarea testelor necesită existenţa acordului informat al părintelui 3. clasele necesită dezinfecţia riguroasă, în cazul apariţiei unui caz pozitiv. 4. în izolator pot fi prezenţi simultan mai mulţi elevi cu test pozitiv. 5. colegii de clasă ai unui copil depistat pozitiv în clasă vor fi consideraţi contacţi direcţi, deoarece au stat împreună fără mască în spaţiu închis, şi vor trebui să treacă în on-line. 6. colectarea testelor folosite, în special a celor pozitive, trebuie să se facă în condiţii de siguranţă", potrivit comunicatului FSLI şi FSE "SPIRU HARET".
Reprezentanţii sindicali ai angajaţilor din învăţământ atrag atenţia că majoritatea cadrelor didactice vor refuza să administreze elevilor testele de salivă, iar angajaţii din învăţământ nu pot fi constrânşi să efectueze aceste proceduri.