x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Subiecte Simulare Bacalaureat Limba Română profil umanist. Modele de subiecte la Română

Subiecte Simulare Bacalaureat Limba Română profil umanist. Modele de subiecte la Română

17 Mar 2019   •   12:29
Subiecte Simulare Bacalaureat Limba Română profil umanist. Modele de subiecte la Română

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro profil umanist. Aproximativ 300.000 de elevi sunt aşteptaţi să participe la simularea examenului de Bacalaureat, care va începe luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română. O parte dintre aceștia vor primi subiecte la profilul umanist, o altă parte, la profilul real.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro  Examenul de bacalaureat naţional 2019
Proba E. a) Limba şi literatura română
Model
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic.· Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu. · Timpul de lucru efectiv este de trei ore.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro SUBIECTUL I (50 de puncte)

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro Citeşte textul de mai jos.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro După treizeci și cinci de ani de când am părăsit-o, m-am găsit acum câteva săptămâni, din nou, în capitala Austriei*. Și mai înainte de a cerceta centrul atât de însuflețit al orașului, înainte de a-i revedea muzeele, de a-i răscoli librăriile, de-a mă așeza în preajma caselor de bilete pentru a obține un loc la Operă sau la Burg*, am alergat pe locurile unde am fost student odată, grăbit să surprind năluca trecutului. [...]
Viena a rămas, în liniile ei mari, așa cum am lăsat-o. Este un mare oraș baroc, cel mai de seamă al zonei lui stilistice, cu cupolele lui verzi vestindu-se din depărtare, cu portaluri uriașe, [...] cu măreţe monumente ecvestre, cu fântâni printre ale căror ape tâșnitoare apar statui gigantice, michelangelești [...]. Întârzii prin grădini, de-a lungul zidurilor de verdeață, rătăcesc pe aleile labirinturilor vegetale. Regăsesc vechile colecții de artă, pe maeștrii austrieci ai veacului al XV-lea la Belvedere, pe Velásquez și pe Brueghel la Muzeul de Istoria Artei.

Muzeul de etnografie este o colecție reorganizată, una din cele mai bogate ale specialității ei, cu admirabila-i succesiune a tuturor civilizațiilor pământului. Teatrul și Opera sunt perfecte. [...] La operă ascultăm Othello* și Tristan și Isolda*, pe aceasta din urmă cu intervenții inexplicabile în constituirea finalului. Dar ce voci, ce ansamblu! [...] Ne odihnim în umbra catedralei Sfântului Ștefan, care își înalță tocmai atunci clopotul cel mare în turnul reclădit de curând. Ne ducem să întâmpinăm toamna în pădurea vieneză, care continuă așa de firesc orașul [...].
Deși găsim atâtea aspecte cunoscute ale Vienei, nu putem trece cu vederea pe cele noi. Orașul are o circulație mai mare decât cea cunoscută. Noaptea, automobilele sunt lăsate pe străzi. Materialele plastice noi dau un lustru proaspăt fațadelor, vitrinelor, firmelor. Străzile scânteiază în feeria becurilor de neon. Turismul este înfloritor [...]. Distrugeri ale războiului se mai văd pe alocuri. S-a reconstruit mult, totuși nu cu preocuparea de a menține vechiul caracter al orașului. Stilul funcțional a înlocuit pe cel baroc. În fața Catedralei Sfântul Ștefan s-a ridicat o clădire imensă, dar fără nicio fantezie arhitecturală, un furnicar cu o mie de ochi. Uneori întâmpini câte o încercare de zgârie-nori [...]; se bea coca-cola, și tineretul, din nu știu ce categorie, afișează o ținută extravagantă, cu surtucuri lungi și pantaloni strânși pe gleznă, cu părul ca o perucă de teatru. Am vorbit cu mulți vienezi, oameni care muncesc și își iubesc orașul, și mi s-a părut că nimeni dintre ei nu prețuiește noutatea
agresivă, că vechea conștiință de cultură a capitalei este trează și că toată lumea dorește păstrarea neutralității și pacea. Regăsesc vechea lume politicoasă și amicală. Fetele din magazine intonează o mică frază muzicală când te salută. Chelnerii și agenții de circulație sunt cetățeni respectabili, gravi sau plini de umor, care te iau sub protecția lor. Tudor Vianu, Jurnal
*Tudor Vianu a revenit la Viena după al Doilea Război Mondial, în 1957. *Burg – teatru vienez
*Othello – operă în patru acte de Giuseppe Verdi, bazată pe tragedia scrisă de William Shakespeare în jurul anului 1603
*Tristan şi Isolda – operă în trei acte de Richard Wagner, bazată pe romanul medieval omonim 

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.
1. Indică sensul secvenței nu putem trece cu vederea. 6 puncte
2. Menționează numele unei clădiri supuse procesului de restaurare, prin raportare la textul dat. 6 puncte
3. Precizează atitudinea autorului în momentul revenirii la Viena, aşa cum reiese din primul paragraf al textului, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care spectacolul Tristan şi Isolda îi provoacă autorului nedumerire. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură a vienezilor, care se desprinde din textul dat. 6 puncte

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă transformările în societate se reflectă sau nu în înfățișarea unui oraș, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Jurnal de Tudor Vianu, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
Înaintea lanţului de argumente, fără început şi fără sfârşit, prin care se silise o viaţă întreagă, zadarnic,
să ajungă la o încheiere deplin satisfăcătoare, i se întruchipa în suflet iarăşi femeia de adineaori, mai ispititoare, ca o călăuză pentru o cale lungă şi necunoscută. Inima i se umplu deodată de o fericire dureros de mare. Numai o clipire ţinu, dar clipirea parcă răscumpăra din belşug suferinţele tuturor vieţilor.
„Fericirea adevărată e totdeauna o clipă, se gândi bolnavul, cu amintirea ei proaspătă în suflet. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea”.
Toma Novac îşi simţea mintea limpede şi liniştită, ca după o odihnă binefăcătoare.
Liviu Rebreanu, Adam și Eva

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi de construcţie a unui personaj dintr-un roman al experienţei studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două scene/secvenţe comentate;
– analiza a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ, semnificative pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune, incipit, final, conflict, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi
să dezvolte subiectul propus.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine marţi proba la limba şi literatura maternă din cadrul simulării Bacalaureatului.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro Următoarea probă, cea obligatorie a profilului, va avea loc miercuri, iar joi - proba la alegere a profilului şi specializării doar pentru elevii claselor a XII-a.

Rezultatele vor fi comunicate pe data de 29 martie.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro Probele vor începe la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro"Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată. Evaluarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situaţia în care nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte şcoli", precizează sursa citată.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.ro Rezultatele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019 Limba Română edu.roNotele obţinute nu se contestă şi pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinţii acestora. Antena3

×
Subiecte în articol: bacalaureat limba romana