x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 133.000 de ruşi s-au refugiat din regiunea Kursk, în timp ce armata lui Putin avansează în Doneţk

133.000 de ruşi s-au refugiat din regiunea Kursk, în timp ce armata lui Putin avansează în Doneţk

de Redacția Jurnalul    |    23 Aug 2024   •   12:45
133.000 de ruşi s-au refugiat din regiunea Kursk, în timp ce armata lui Putin avansează în Doneţk
Sursa foto: Hepta

Aproximativ 133.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele până acum din cauza ofensivei ucrainene din regiunea rusă Kursk, a declarat joi guvernatorul interimar al regiunii, Alexei Smirnov, în cadrul unei videoconferinţe cu preşedintele Vladimir Putin, informează vineri dpa.

Aproape 20.000 de persoane au rămas în continuare în cele opt raioane pentru care fusese dispusă evacuarea, a informat agenţia de presă TASS, citându-l pe Smirnov.

"Vă îndemn să acordaţi o atenţie deosebită pregătirilor pentru noul an şcolar", a ordonat preşedintele Putin într-o reuniune la Moscova despre situaţia din Kursk.

Ministrul Educaţiei, Serghei Kravţov, a spus că elevii din 114 şcoli din zona de frontieră ar urma să beneficieze de învăţâmânt online începând cu 2 septembrie. Alţi elevi vor avea acces la educaţie în locurile unde au fost evacuaţi sau în taberele de vacanţă pentru copii.

După începerea incursiunii trupelor ucrainene pe teritoriul Rusiei pe 6 august, preşedintele Putin a ordonat forţelor sale de securitate să îi îndepărteze pe militarii ucraineni din Rusia. Cu toate acestea, contraatacul Rusiei se mişcă încet.

Planurile pentru noul an şcolar, care începe în septembrie, pot fi interpretate ca o dovadă că leadership-ul rus nu se aşteaptă la o victorie rapidă asupra trupelor ucrainene, estimează observatorii.

Site-ul de ştiri din exilul rus Meduza a informat, citând surse apropiate Kremlinului, că Moscova este mai puţin preocupată de o recucerire rapidă. După şocul iniţial, a fost important ca populaţia să se obişnuiască cu ceea ce oficialii au numit "o nouă normalitate", adică prezenţa unor trupe străine atacatoare, care inevitabil vor fi alungate din nou, a precizat Meduza.

Recent, comandantul-şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat că au fost cuceriţi peste 1.260 de kilometri pătraţi şi 93 de sate, dar observatorii militari consideră că zona controlată de fapt de Ucraina este ceva mai redusă.

Între timp, pe frontul ucrainean, forţele ruse presează înspre Toreţk. Armata ucraineană a părut să recunoască joi că orăşelul Niu-York a căzut sub înaintarea Rusiei în regiunea Doneţk, în timp ce Toreţk se află acum sub o ameninţare tot mai mare.

Statutul orăşelului Niu-York s-a schimbat în raportul de situaţie de joi emis de Statul Major al forţelor armate ucrainene. El nu a mai fost menţionat ca fiind disputat, o aparentă recunoaştere a faptului că a căzut în mâinile forţelor ruse. Bloggerii de război ucraineni şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, afirmau miercuri că forţele ruse deţin controlul complet asupra Niu-York.

Oraşul industrial Toreţk, care a fost mult timp ţinta unor atacuri aprige din partea forţelor ruse, este acum expus unui risc şi mai mare.

Statul Major ucrainean a spus că luptele continuă la Toreţk, dar şi la Pivnicine şi Zalizne, două oraşe la est de Toreţk.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Kursk refugiati rusi donetk Vladimir Putin