x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 17 cazuri de posibilă infectare cu tulpina Omicron, în echipa portugheză de fotbal Belenenses

17 cazuri de posibilă infectare cu tulpina Omicron, în echipa portugheză de fotbal Belenenses

29 Noi 2021   •   10:00
17 cazuri de posibilă infectare cu tulpina Omicron, în echipa portugheză de fotbal Belenenses

Liga portugheză de fotbal a anunțat duminică intenția de a demara o investigație, pentru a stabili dacă meciul din acest weekend dintre Benfica și Belenenses, o echipă afectată de un focar de COVID-19, a respectat normele de sănătate. Există suspiciunea că ar fi vorba de noua tulpină sud africană.

Meciul din Primeira Liga, disputat sâmbătă de Benfica la Belenenses a fost abandonat pe fondul unor scene extraordinare, după ce gazdele, afectate de COVID-19, nu au putut alinia la start un 11 complet, regulametul prevîzând că pe foaia de joc trebuie să fie cel puțin 9 jucători - inclusiv doi portari.

Benfica a profitat de superioritatea numerică pentru a marca șapte goluri până la pauză, înainte ca Belenenses să revină de la vestiare cu doar șapte jucători, pentru a doua repriză.

Meciul a fost apoi întrerupt la două minute după ce a început repriza, când Joao Monteiro, un portar care evolua la mijlocul terenului, s-a așezat la pământ, incapabil să continue, obligându-l pe arbitru să abandoneze jocul, care nu poate continua fără un minim de șapte jucători.

În urma testelor COVID-19 efectuate de echipă la începutul săptămânii, un total de 17 cazuri au fost raportate în rândul jucătorilor și personalului de la Belenenses, a declarat președintele clubului, Rui Pedro Soares, într-o conferință de presă sâmbătă, înainte de meci, citat de Reuters.

La scurt timp după meci, președinții de la Benfica și Belenenses au declarat într-o nouă conferință de presă că nu au avut de ales decât să joace meciul, altfel riscau o „neprezentare nejustificată". Aceștia au acuzat Liga, pentru că nu a permis amânarea meciului.

Unul dintre jucătorii de la Belenenses, fundașul Cafu Phete, a fost depistat pozitiv la testul COVID-19, după ce s-a întors în Portugalia săptămâna trecută, de la o convocare la echipa națională a Africii de Sud.

Președintele lui Belenenes, Rui Pedro Soares, a declarat că este îngrijorat de faptul că cazurile din echipă ar putea avea legătură cu noua variantă Omicron.

Până în prezent, în Portugalia nu a fost raportat niciun caz din noua variantă COVID-19.

Răspunzând acuzațiilor, liga portugheză de fotbal a declarat pentru agenția de știri Lusa că nu a primit o cerere oficială de amânare a meciului.

Într-o declarație, Liga a precizat că va deschide o anchetă pentru a stabili responsabilitățile, în special "legate de respectarea protocoalelor sanitare".

Liga a convocat, de asemenea, întâlniri de urgență cu guvernul și autoritatea sanitară DGS, pentru a obține informații despre protocolul COVID-19 în vigoare.

Fără a oferi mai multe detalii, DGS a declarat că nu comentează meciurile de fotbal. Un purtător de cuvânt al DGS a declarat pentru Reuters că nu depinde de autoritatea sanitară să amâne un meci, ci doar să evalueze situația COVID-19 și să implementeze măsuri, cum ar fi autoizolarea, pentru a opri răspândirea.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tulpina Omicron