x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 23 de diplomați ruși, expulzați din Marea Britanie

23 de diplomați ruși, expulzați din Marea Britanie

14 Mar 2018   •   18:16
23 de diplomați ruși, expulzați din Marea Britanie

Marea Britanie va expulza 23 de diplomați ruși, în contextul unei noi legi menite să combată spionajul, cât și ca răspuns la atacul din Salisbury, potrivit Theresei May, scrie The Guardian.

Într-o declarație venită după expirarea termenului limită impus Rusiei pentru a aduce explicații referitoare la substanța folosită în încercarea de ucidere a lui Serghei Skripal și a fiicei sale, premierul Marii Britanii a spus în Parlament că expulzările sunt cele mai mari mișcări din ultimii 30 de ani.

Marea Britanie va rupe, de asemenea, toate legăturile cheie cu Rusia, revocând inclusiv o invitație a ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, în Marea Britanie. În plus, Regatul Unit nu va trimite miniștrii sau membrii ai familiei regale la campionatul de fotbal World Cup din această vară, a spus May.

Declarația a fost urmată de un anunț al Biroului de Externe, potrivit căruia Regatul Unit solicită o întânire de urgență a consiliului de securitate ONU pentru a numi persoane în conducerea anchetei. Liderii Uniunii Europene vor discuta incidentul la un summit care va avea loc săptămâna viitoare, potrivit președintelui Consiliului European, Donad Tusk.

May a afirmat că Rusia a tratat cererea înaintată de Marea Britanie, de a aduce explicații cu privire la neurotoxina folosită pentru otrăvirea dublului agent rus, cu „sarcasm, disperț și sfidare” și nu a adus nicio explicație credibilă.

„Răspunsul lor a demonstrat un complet disperț pentru gravitatea acestor evenimente”, a spus May. „Nu este nicio alternativă la această concluzie, alta decât cea că Rusia este responsabilă pentru încercarea de ucidere a domnului Skripal și a fiicei sale”.

Ca răspuns, May a afirmat că 23 de diplomați ruși, identificați ca fiind implicați în informare au o săptămână la dispoziție pentru a părăsi Marea Britanie. După uciderea lui Alexander Litvinenko, patru dipomați au fost expulzați în 2007.

Guvernul va încerca o legislație menită să oprească operațiunile de informare.

×