x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 500 miliarde de euro, la bătaie: Franţa și Germania propun crearea unui fond UE de relansare economică

500 miliarde de euro, la bătaie: Franţa și Germania propun crearea unui fond UE de relansare economică

18 Mai 2020   •   20:51
500 miliarde de euro, la bătaie: Franţa și Germania propun crearea unui fond UE de relansare economică

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au propus, luni după-amiază, crearea unui fond european de relansare economică în valoare de 500 de miliarde de euro, în contextul crizei generate de pandemie.

"Fondul va avea amploarea de 500 de miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene, pentru sectoarele şi regiunile cele mai afectate, în baza programelor bugetare ale Uniunii Europene şi prin respectarea priorităţilor europene", au anunţat Macron şi Merkel, într-un declaraţie comună.

"Fondul va consolida rezistenţa, convergenţa şi competitivitatea economiilor europene şi va creşte investiţiile, în principal în tranziţia ecologică şi digitală, în cercetare şi inovare. Finanţările prin fondul de relansare se vor îndrepta spre dificultăţile asociate pandemiei şi spre atenuarea efectelor. Este vorba de o suplimentare excepţională, integrată în decizia referitoare la resursele proprii, cu un volum şi o dată de expirare clar specificate, un instrument asociat unui plan de rambursare constrângător dincolo de viitorul control asupra bugetului UE", au mai precizat Emmanuel Macron şi Angela Merkel, conform cotidianului Le Figaro.

"Astăzi, prezentăm răspunsul imediat la această criză. Soluţiile pe termen lung vor fi prezentate mai târziu", a declarat apoi Angela Merkel, citată de publicaţia Die Zeit.

În plus, Parisul şi Berlinul propun autorizarea Comisiei Europene să împrumute bani de pe pieţele financiare în numele Uniunii Europene, relatează agenţia de presă Reuters.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fond UE de relaxare economica