x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A apelat la o schimbare radicală şi era să rămână fără vedere

A apelat la o schimbare radicală şi era să rămână fără vedere

10 Ian 2014   •   15:08
A apelat la o schimbare radicală şi era să rămână fără vedere

O tânără din Marea Britanie a mers în Panama pentru a-şi face operaţie estetică de schimbare a culorii ochilor, printr-un implant ocular de iris. După intervenţia chirurgicală, tânăra a rămas oarbă până când medicii britanici au operat-o a doua oară.

Modul în care o tânără a vrut să fie unică: A cheltuit 3.000 de dolari pentru un IMPLANT OCULAR inedit VIDEO

Shenise Farrell, o studentă din Londra, îşi dorea foarte mult să îşi schimbe culoarea ochilor din negru, în căprui deschis. În 2009, ea le-a spus părinţilor ei că merge la o clinică din Panama ca să îşi vadă visul împlinit. Numai că tehnica chirurgicală la care urma să fie supusă nu era autorizată, asemenea operaţii făcându-se ilegal.

Lăsată FĂRĂ OCHI de câinele care a vrut să o salveze, o femeie a reuşit să îşi RECAPETE VEDEREA

În ciuda protestului părinţilor ei, care erau îngroziţi de planurile fetei, Shenise a ajuns la clinica medicală resprectivă. Medicii esteticieni i-au spus însă că implanturile oculare de culoare căprui
deschis se epuizaseră. I-au spus în schimb că mai dispun de stocuri de implanturi de culoare albastră.

Află ce a urmat după această operaţie de implant ocular de iris pe RomâniaTV.net.

×