x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A murit cea mai în vârstă femeie de pe planetă! Japoneza Misao Okawa avea 117 ani

A murit cea mai în vârstă femeie de pe planetă! Japoneza Misao Okawa avea 117 ani

01 Apr 2015   •   09:07
A murit cea mai în vârstă femeie de pe planetă! Japoneza Misao Okawa avea 117 ani

Japoneza Misao Okawa, care deținea titlul de cea mai în vârstă femeie din lume, a murit miercuri la 117 ani, după aproape o lună de la sărbătorirea zilei sale de naștere, au informat surse de la casa de bătrâni unde locuia.

Această doamnă cochetă, născută la 5 martie și descendenta unor negustori de kimonouri din orașul d'Osaka (vest), a devenit oficial cea mai bătrână femeie din lume la vârsta de 114 ani, în februarie 2013. Ea îi succedase atunci unei alte japoneze care murise la vârsta de 115 de ani.

Luna trecută, cu ocazia împlinirii a 117 primăveri, doamna Okawa a participat la o ședință foto îmbrăcată într-un kimono roz încântător, cu o floare de aceeași culoare în păr. Mamă a trei copii și bunică de șase nepoți, ea a fost înconjurată de familie, mai ales de fiul său cel mare în vârstă de 92 de ani și de cel mai tânăr membru al familiei de 2 ani.

Cel mai bătrân bărbat din lume, Sakari Momoi, este tot un japonez, în vârstă de 112 ani, scrie AFP, conform Agerpres. Media de viață în rândul japonezilor a depășit pentru prima dată, în 2013, limita de 80 de ani (80,21 de ani), în timp ce compatrioatele lor femei dețin locul întâi la longevitate (86,61 de ani).

Aproximativ un sfert din populația niponă este în vârstă de 65 de ani sau mai mult, o proporție care ar trebuie să atingă 40% până în 2060.

×