x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A promis într-o emisiune TV că pe viitoarea soţie n-o va ucide! VIDEO

A promis într-o emisiune TV că pe viitoarea soţie n-o va ucide! VIDEO

09 Mai 2014   •   15:46
A promis într-o emisiune TV că pe viitoarea soţie n-o va ucide! VIDEO

Un bărbat din Turcia, în vârstă de 62 de ani, aflat în platoul televiziunii turce Flash, ca participant la o emisiune destinată formării de cupluri, a recunoascut că şi-a ucis prima soţie şi a ucis-o şi pe o a doua femeie, care i-a fost iubită, dar cu care nu a apucat să se căsătorească.

Profitând de faptul că se află în platou, în timpul emisiunii, omul a promis că nu-şi va ucide şi viitoarea soţie, relatează Tribune de Geneve.

Sefer Calinak a şocat publicul, în mod evident, cu declaraţiile sale. Aşa că s-a simţit nevoit să adaugă că acum este “un bărbat cinstit, care îşi caută o nouă nevastă”.

“Femeia care se va căsători cu mine nu trebuie să se teamă că o s-o omor”, a declarat acesta, adăugând că intenţionează să-i ofere soţiei întreg salariul său.
Sefer Calinak a fost rugat să părăsească studioul. Intervievat de jurnalul Haberturk, el a precizat că şi-a ucis prima soţie din gelozie, iar pe iubită dintr-o greşeală. El a explicat apoi că, pentru cele două crime, a ispăşit ani grei de închisoare.

“Când le spun că mi-am ucis soţiile precedente, femeile decid să mă părăsească. Dar să ştiţi că am ispăşit 14 ani de închisoare şi m-am schimbat”, a subliniat acesta.



×