Alianţa Nord-Atlantică a anunţat luni că va limita accesul diplomaţilor ruşi în sediul ei de la Bruxelles, ca urmare a deciziei de suspendare a cooperării militare cu Moscova după anexarea Crimeii, transmite agenţia Reuters.
"Accesul extins acordat până în prezent în sediul NATO va fi refuzat tuturor reprezentanţilor misiunii ruse (pe lângă NATO), cu excepţia ambasadorului rus, adjunctului său şi a încă doi membri", precizează Alianţa într-un comunicat.
"Dacă orice alt reprezentant al misiunii ruse solicită accesul la întâlniri oficiale, se vor aplica regulile pentru vizitatorii obişnuiţi", adică aceştia vor trebui să-şi anunţe prezenţa, să fie înregistraţi şi însoţiţi în timpul vizitelor, se mai menţionează în comunicat.
Miniştrii de externe din statele membre ale NATO au decis la 1 aprilie să suspende cooperarea militară şi civilă a Alianţei cu Rusia, ca răspuns la anexarea Crimeii.
Dialogul în cadrul Consiliului NATO-Rusia va putea continua, iar Alianţa îşi va reexamina relaţiile cu Moscova la următoarea reuniune la nivel de miniştri de externe, prevăzută în luna iunie.