x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acord istoric pentru Macedonia de Nord

Acord istoric pentru Macedonia de Nord

18 Iun 2018   •   11:22
Acord istoric pentru Macedonia de Nord

Miniştrii de Externe de la Atena şi Skopje, Nikos Kotzias şi Nikola Dimitrov, au semnat, ieri, în localitatea de frontieră Prespes, în Grecia, acordul ce prevede schimbarea numelui actualei Foste Republici Iugoslave a Macedoniei în Macedonia de Nord, deschizându-i astfel calea pentru aderarea la UE şi NATO.

La ceremonia desfăşurată pe malul lacului de frontieră Prespes, au fost prezenţi prim-miniştrii celor două ţări, Alexis Tsipras, respectiv, Zoran Zaev, negociatorul ONU, Matthew Nimetz, şi şefa diplomaţiei UE, Federica Mohgherini. Festivităţile au continuat apoi pe malul macedonean al lacului Prespes. „Astăzi, ne facem datoria patriotică (...), un pas istoric pentru a închide rănile trecutului, pentru a deschide calea cooperării pentru ţările noastre, pentru Balcani şi pentru întreaga Europă", a spus Tsipras. După 27 de ani de neînţelegeri, acordul este de „importanţă strategică şi poate muta munţii” pentru a aduce stabilitate şi prosperitate, a declarat, la rândul său, social-democratul macedonean Zaev. Compromisul a fost deblocat prin venirea sa la putere, în 2017, succedând dreapta naţionalistă. Preocuparea europeană în legătură cu influenţa Rusiei în regiune a fost, de asemenea, decisivă. Acordul vizează soluţionarea uneia dintre ultimele controverse moştenite după dezmembrarea Iugoslaviei. De la independenţa vecinului său, în 1991, Grecia s-a opus menţinerii numelui Macedoniei, deoarece ea are propria provincie nordică cu acelaşi nume, care a fost leagănul imperiului lui Alexandru Marele, bijuterie a patrimoniului istoric grec.

Tsipras și Zaev au făcut faţă unor reacţii de protest din partea opoziției de dreapta și a naționaliștilor.

×
Subiecte în articol: Macedonia de Nord