x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Administrația Trump evaluează posibilitatea lansării unui test nuclear

Administrația Trump evaluează posibilitatea lansării unui test nuclear

24 Mai 2020   •   19:00
Administrația Trump evaluează posibilitatea lansării unui test nuclear

Administraţia Trump a evocat posibilitatea efectuării primului test nuclear american după anul 1992, ca avertisment la adresa Rusiei şi Chinei, decizie ce ar reprezenta o schimbare radicală a politicii de apărare a SUA, a anunțat „The Washington Post”.

Potrivit ziarului, care citează o înaltă oficialitate guvernamentală şi doi foşti responsabili, toţi sub acoperirea anonimatului, discuţia a avut loc în timpul unei reuniuni desfăşurate pe 15 mai şi a survenit după ce oficiali americani au spus că Rusia şi China ar efectua astfel de teste. Moscova şi Beijingul au dezminţit, în timp ce Washingtonul nu a adus dovezi în sprijinul acelor afirmaţii.

În opinia înaltului responsabil american citat de publicație, dacă SUA ar arăta că pot efectua „rapid” un test nuclear aceasta ar fi o bună tactică de negociere într-o perioadă în care Washingtonul încearcă să încheie cu Rusia şi China un acord tripartit asupra armelor nucleare. Reuniunea s-a încheiat fără o decizie, iar sursele au păreri diferite cu privire la continuarea acestei discuţii, remarcă ziarul american.

În opinia lui Beatrice Fihn, membră a Campaniei internaţionale pentru abolirea armelor nucleare (ICAN), grupul care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2017, un eventual test nuclear american ar putea conduce la declanşarea unui nou Război Rece. „Acesta ar distruge orice şansă de a evita o nouă şi periculoasă cursă a înarmării nucleare. Aceasta ar conduce în final la erodarea cadrului mondial al controlului armamentelor”, a adăugat ea.

×
Subiecte în articol: test nuclear american