Adolf Hitler se numără printre cei mai bine cotaţi candidaţi pentru alegerile parlamentare care vor avea loc, mâine, în statul indian Meghalaya. Şi candidatul Frankenstein este cotat cu şanse bune.
Hitler şi Frankenstein continuă astfel tradiţia statului Meghalaya de a trimite în parlamentul Indiei nume sonore, în anii din urmă legislativul din această ţară bucurându-se de aportul unui Churchill, Roosevelt sau Chamberlain.
Adolf Hitler, pe numele său complet Adolf Lu Hitler Marak, este un politician cu experienţă în India, având şi un mandat de ministru în 2003, demnitate graţie căreia a călătorit în toată lumea, inclusiv în Germania.
Abia în afara graniţelor Indiei, numele său a stârnit ceva vâlvă, Hitler Marak afirmând, însă, că nu este vina lui că poartă acest nume, dar nici nu-l deranjează.
Nici alegătorii din Meghalaya nu au o problemă cu acest nume. Svasticile sunt asociate aici cu tradiţia indiană, nu cu însemnele naziste, iar Adolf Hitler este privit ca un personaj istoric fascinant, dat fiind faptul că cel de-al Doilea Război Mondial nu a afectat semnificativ India.
"Părinţii dau nume mai ciudate copiilor de multă vreme, în societatea noastră. Unii dintre aceşti copii au devenit candidaţi. Un nume nu înseamnă nimic pentru mine, votez cu politicienii pentru ceea ce fac, nu pentru cum îi cheamă", spune Julia Kharkhongor, o alegătoare din statul indian.
Sociologul Joshua Thomas, stabilit în Meghalaya, spune la rândul său că astfel de nume bizare sunt date copiilor pentru felul cum sună, nu pentru semnificaţia lor.
"Este un obicei care durează de ceva vreme. Soţia mea este medic şi a avut paciente care şi-au botezat copiii Anestezia, pentru că a fost nevoie de anestezie la naştere", spune Sociologul.
Meghalaya, în traducere liberă "Ţinutul dintre nori", este populat de trei triburi - Khasis, Jaintias şi Garos, formate predominant din creştini. Oamenii locului se mândresc cu simţul umorului, având cea mai mare densitate de cluburi de comedie din ţară. Simţul umorului se pare că joacă un rol şi când vine vorba de botezarea copiilor.
Iată mai jos o listă de nume sonore (unele traduse în română) întâlnite la candidaţii la parlamentare din Meghalaya:
• Frankenstein Momin;
• Mareşalul Mawphniang;
• Predecesorul Rumnong;
• Metodicul Dkhar;
• Proces Sawkmie;
• Bombardierul Singh Hyniewta;
• Piatră Săltăreaţă Masharing;
• Hilarul Dkhar şi Hilarul Pohchen (coincidenţă de nume);
• Zenit Sangma;
• Pe Primul Loc Ymbon.