x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Adunările, manifestaţiile, mitingurile şi marşurile nocturne, interzise în Rusia

Adunările, manifestaţiile, mitingurile şi marşurile nocturne, interzise în Rusia

06 Oct 2014   •   20:54
Adunările, manifestaţiile, mitingurile şi marşurile nocturne, interzise în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni amendamentele la 'legea cu privire la adunări, manifestaţii, mitinguri şi marşuri', care prevăd că astfel de acţiuni nu pot avea loc după ora 22.00, faţă de 23.00, cum era permis până acum, informează Interfax şi RIA Novosti. Conform amendamentelor promulgate de şeful statului rus, manifestaţiile publice pot avea loc între ora 07.00 şi ora 22.00 locală. Restricţiile nu se impun în cazul manifestărilor comemorative sau al evenimentelor culturale.

Actul normativ menţionat a fost aprobat de camera inferioară a parlamentului federal rus (Duma) la 19 septembrie şi de camera superioară (Consiliul Federaţiei) la 1 octombrie. RIA Novosti aminteşte că în iulie preşedintele rus a promulgat o lege ce prevede pedepse mai aspre pentru încălcarea normelor de organizare a manifestaţiilor. Persoanele care încalcă aceste norme de mai multe ori în decurs de şase luni riscă să fie condamnate la o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani şi la o amendă de un milion de ruble (25.000 de euro).

×