x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aeroportul din Catania, închis după ce Muntele Etna a erupt peste noapte

Aeroportul din Catania, închis după ce Muntele Etna a erupt peste noapte

15 Aug 2024   •   19:15
Aeroportul din Catania, închis după ce Muntele Etna a erupt peste noapte
Sursa foto: Hepta

Muntele Etna a erupt peste noapte, provocând închiderea aeroportului din Catania, pe coasta estică a Siciliei, a raportat joi Institutul Italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), informează DPA.

Etna a expulzat un imens nor de cenuşă şi gaze vulcanice până la o înălţime de 9.500 de metri.

Autorităţile aeroportului din Catania au anunţat că au suspendat operaţiunile până la ora 18:00 (16:00 GMT).

Potrivit acestora, particule de cenuşă au acoperit avioanele şi pistele, făcându-le inutilizabile.

Serviciile normale vor fi reluate odată ce infrastructura va deveni din nou operabilă, au precizat autorităţile aeroportuare.

"Pasagerii sunt rugaţi să nu se deplaseze la aeroport înainte de a verifica starea zborului lor", a indicat aeroportul din Catania, adăugând că întârzierile pot fi considerabile.

Un praf de culoare gri închis a acoperit casele şi străzile din Catania.

Etna, cu o înălţime de circa 3.350 de metri, este cel mai mare vulcan activ din Europa. Vulcanul erupe regulat şi este monitorizat constant, erupţiile sale spectaculoase atrăgând un număr mare de spectatori.

INGV raportase o activitate seismică crescută în regiune de la începutul lunii iulie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: aeroport satania închis etna erupt