Talibanii vor să omoare o altă adolescentă activistă pakistaneză, la două săptămâni de când au împuşcat-o în cap pe Malala Yousafzai, scrie Daily Mail.
Hina Khan, care se pare că are 16 ani, a găsit desenat pe poarta casei familiei ei un X mare roşu. După ce a fost îndepărtat desenul, la o zi, un alt X a fost desenat din nou.
Mama fetei, Farhat, a primit un telefon şi i s-a spus că Hina este următoarea ţintă a talibanilor.
La fel ca şi Malala, care a fost împuşcată pe 9 octombrie de talibani, Hina este activistă şi luptă pentru drepturile femeilor şi educaţia fetelor.
Hina locuia în Valea Swat, însă în 2006 a fost forţată să se mute împreună cu familia ei în Islamabad pentru că a criticat public atrocităţile comise de militanţi.
"Am plecat din Valea Swat împreună cu familia mea pentru că militanţii ameninţau educaţia fetelor, însă acum nu mai sunt aşa de sigură că pot merge la şcoală în Islamabad după recentele ameninţări. Sunt şi mai îngrijorată acum pentru siguranţa mea şi a familiei mele după ce a fost atacată Malala", a spus Hina Khan.
"În urmă cu câteva zile când am ieşit din casă am văzut pe poartă desenată o cruce roşie şi am şters-o pentru că am crezut că fusese desenată de nişte copii. Dar, în următoarea zi a apărut din nou şi m-am îngrozit. Apoi am primit un telefon şi ni s-a spus că Hina va fi următoarea ţintă după Malala. Am mai primit ameninţări cu moartea după ce soţia mea a început să vorbească în public despre drepturile femeilor şi educaţia fetelor", a spus tatăl fetei.
Hina a atras prima oară mânia talibanilor în 2008 când a criticat în cadrul unei conferinţe de presă acţiunile talibanilor. Mama fetei a devenit ţintă a talibanilor după ce a organizat un show de artă meşteşugărească pentru femeile din Valea Swat în 2006.
Tatăl fetei nu le mai permite copiilor să meargă la şcoală sau să iasă din casă, pentru că siguranţa lor este pusă în pericol. "Aproape suntem ţinuţi ostatici în casă. Vreau siguranţă pentru cele trei fete ale mele, pentru cei doi băieţi şi pentru soţia mea", a spus tatăl fetei.
Organizaţia teroristă Al-Qaeda a anunţat marţi că este furioasă pentru că Malala a devenit o eroină. Malala Yousafzai, fetiţa pakistaneză de 15 ani care a fost împuşcată în cap de talibani, a reuşit să stea în picioare, cu ajutor, au anunţat vineri doctorii care au grijă de ea la un spital din Marea Britanie. Fetiţa a fost împuşcată de un comando de doi talibani antrenați pentru misiuni speciale, după ce a fost condamnată la moarte de un consiliu al talibanilor.
SWAT-ul taliban numără circa 100 de soldați, cu vârste între 20-30 de ani, a căror „marcă” este împușcarea în cap, considerat un gest de onoare. Ordinul de executare a Malalei Yousufzai a fost dat de Maulana Fazlullah, poreclit Radio Mullah, pentru mesajele sale radiofonice războinice. Acesta a constituit primul obiect al criticilor fetiţei, supărată de faptul că talibanul ceruse închiderea școlilor de fete din Valea Swat, inclusiv școala în care învăța Malala, pe atunci în vârstă de 11 ani.