x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ALEGERI ÎN UCRAINA. "Regele de ciocolată" speră să o învingă din primul tur pe "Prinţesa gazului", în alegerile prezidenţiale

ALEGERI ÎN UCRAINA. "Regele de ciocolată" speră să o învingă din primul tur pe "Prinţesa gazului", în alegerile prezidenţiale

22 Mai 2014   •   16:50
ALEGERI ÎN UCRAINA. "Regele de ciocolată" speră să o învingă din primul tur pe "Prinţesa gazului", în alegerile prezidenţiale

Cetăţenii Ucrainei sunt aşteptaţi la urne, duminică, pentru alegerile prezidenţiale, eveniment menit să stabilizeze ţara, însă ameninţat de separatiştii din estul şi sudul ţării, care ocupă şi în prezent instituţii cheie ale administraţiei locale.

La şase luni după protestele care au culminat cu alungarea preşedintelui Viktor Ianukovici, Ucraina, care a rămas între timp fără Crimeea, anexată de Federaţia Rusă, are 21 de candidaţi la preşedinţie.

Conform constituţiei Ucrainei, dacă un candidat nu obţine mai mult de 50% din voturi duminică, va avea loc un tur doi pe 15 iunie.

Iată mai jos primii patru cei mai bine cotaţi candidaţi la funcţia de preşedinte:

Petro Proşenko, 48 de ani

Petro Proşenko este un afacerist ucrainean care a făcut avere în industia dulciurilor, fiind cel mai bine cotat dintre candidaţi. Proşenko mizează pe poziţia pe care o are în sondaje, îndemnând cetăţenii încă indecişi să îl voteze duminca aceasta pentru a depăşi scorul de 50% şi a pune capăt mai repede instabilităţii din ţară.

Proşenko a câştigat simpatie în timpul protestelor care au dus la alungarea fostului preşedinte, Viktor Ianukovici, fiind primul miliardar ucrainean care a sprijinit mişcările de masă împotriva puterii. Petro Proşenko deţine şi un post TV de ştiri, "Canal 5", care a acoperit pe larg protestele pro-europenilor din Kiev.

Proşenko a fost ministru de Externe şi ministru al Economiei în ultimii ani. Acesta deţine un lanţ de fabrici de ciocolată, de unde şi porecla sa: "Regele de ciocolată".

Aflat în topul 10 al miliardarilor din Ucraina, Proşenko susţine orientarea pro-occidentală a Ucrainei.

Iulia Timoşenko, 53 de ani



Născută în estul Ucrainei, Timoşenko a făcut avere din exploatarea gazelor naturale în anii '90, câştigându-şi porecla de: "Prinţesa gazului".

Iulia Timoşenko a fost premier pentru o scurtă perioadă în 2005, după "Revoluţia Portocalie", apoi între anii 2007 şi 2010, mandate caracterizate de puternice lupte interne şi scandaluri de corupţie.

Învinsă de Ianukovici în alegerile prezidenţiale din 2010, aceasta a fost condamnată la scurt timp la închisoare pentru abuz de putere, o măsură care nu a fost văzută cu ochi buni de Occident.

Eliberată din închisoare după alungarea lui Ianukovici, Timoşenko a devenit una dintre vocile noii puteri interimare, însă fără a beneficia în ţară de aceeaşi popularitate ca în trecut.

Timoşenko este plasată pe locul doi în sondaje, însă la o distanţă destul de mare de Proşenko.

Serghei Tigipko, 54 de ani



Serghei Tigipko, născut în Republica Moldova, este bancher şi a fost parlamentar în mai multe legislaturi, în Ucraina. Acesta a ocupat, la un moment dat, funcţia de ministru al Economiei, fiind un apropiat al lui Viktor Ianukovici, pentru care a fost director de campanie în 2004.

Ocupând a treia poziţie în sondaje, Serghei Tigipko este susţinut de rusofonii din estul Ucrainei, fiind un critic al regimului interimar de la Kiev şi al intervenţiilor autorităţilor împotriva separatiştilor.

Deşi nu sprijină separatiştii, Serghei Tigipko spune că drepturile rusofonilor, în special în privinţa utilizării limbii materne, au fost grav încălcate, punând apariţia separatiştilor pe seama felului prost în care regimul interimar a gestionat criza.

Mihailo Dobkin, 44 de ani



Mihailo Dobkin, om de afaceri şi fost guvernator al regiunii Harkov, este candidatul Partidului Regiunilor, condus până acum de fostul preşedinte Viktor Ianukovici.

Dobkin a criticat aspru orientarea pro-occidentală a regimului interimar, precum şi mişcările de stradă care au dus la alungarea lui Ianukovici.

Campania electorală a lui Mihailo Dobkin a fost finanţată de cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov (patronul clubului de fotbal Şahtior Doneţk), care a condamnat recent acţiunile separatiştilor pro-ruşi din estul ţării. Astfel, poziţia lui Dobkin faţă de separatişti rămâne incertă.

De menţionat este faptul că Dobkin se află pe lista oficialilor ucraneni indezirabili, ale căror conturi din Elveţia au fost îngheţate ca urmare a crizei din această ţară.

Măsuri speciale în Lugansk şi Doneţk, în vederea alegerilor

Dacă puterile occidentale au salutat organizarea alegerilor, solicitând ca acestea să fie transparente şi, pe cât posibil, să fie organizate fără incidente, Rusia a pus deja la îndoială rezultatele scrutinului.

"Am putea să ne întrebăm dacă desfăşurarea alegerilor în bubuit de tunuri este conformă normelor democratice ale unui proces electoral", a declarat ministerul rus de Externe, Serghei Lavrov, făcând referire la luptele dintre armata ucraineană şi separatiştii din estul ţării. 

Separatiştii din regiunile Lugansk şi Doneţk au anunţat deja că vor încerca să împiedice derularea alegerilor în estul ţării, unde se contează pe prezenţa la vot a peste două milioane de oameni.

Autorităţile de la Kiev au anunţat la rândul lor că vor mobiliza în acestă zonă 55.000 de poliţişti şi 22.000 de voluntari, pentru a asigura siguranţa votanţilor.

×