Compania care administrează centrala avariată de la Fukushima a anunţat, vineri, descoperirea unei noi scurgeri de la un rezervor cu apă radioactivă de acelaşi tip cu cel care a suferit aceeaşi problemă în urmă cu câteva luni, relatează AFP, citată de Mediafax.
"Un tehnician al unei companii partenere aflat la faţa locului a remarcat această scurgere vineri, la ora 08.50 (01.50 ora României). O picătură cade la fiecare patru secunde, cu aproximaţie", a explicat Tokyo Electric Power (Tepco) într-un mesaj electronic.
O măsurătoare efectuată la 50 de centimetri de punctul de cădere a apei a dezvăluit o radioactivitate de 30 millisievert pe oră, un nivel mai degrabă ridicat dar care este generat în principal de raze beta, de care lucrătorii se pot proteja cu uşurinţă.
Scurgerea se află la o înălţime de 2,5 metri, în partea inferioară a unui enorm rezervor cilindric format din plăci de oţel.
Un mode similar a condus la scurgerea a 300 de tone de apă radioactivă în august, un incident calificat atunci drept "grav" de Autoritatea de reglementare nucleară şi chiar în mod excepţional clasat la nivelul 3 pe o scară internaţională a evenimentelor nucleae (Ines), care numără şapte trepte.
Aceste rezervoare, dintre care cele mai mari măsoară 11 metri înălţime şi 12 în diametru, au fost montate în grabă în complexul atomic pentru a limita scurgerea a sute de mii de tone de apă contaminată care se află aici. Această apă provine de la udarea continuă a reactoarelor pentru a se răci. O parte este reciclată, dar, în parte şi din cauza apei subterane, un excedent de 400 de tone este generat în fiecare zi, iar acesta trebuie debarasat parţial de cesiu 134/137 şi stocat.
TEPCO intenţionează să înlocuiască aceste rezervoare cu plăci, puţin fiabile, cu alte modele mai sigure şi să crească la 800.000 de tone în 2016 capacitatea de stocare, faţă de aproape jumătate cât este în prezent.
Problemele apei radioactive şi scurgerile în serie îngrijorează comunitatea internaţională deoarece o parte din acest lichid contaminat se scurge în Oceanul Pacific, vecin centralei Fukushima Daiichi.