Statele Unite au făcut 17 tipuri de experimente medicale pe locuitori din Guatemala, în anii '40.
Despre aceste experimente s-a aflat abia la începutul lunii octombrie, când au fost descoperite arhivele medicului care a condus acel proiect, John Cutler, mort în 2003, informează AFP.
Americanii au folosit drept "cobai" pentru experimentele lor bolnavi mintal, prostituate, deţinuţi şi chiar militari din Guatemala, pe care i-au infectat pe ascuns cu boli cu transmitere sexuală, ca sifilisul sau gonoreea, pentru a testa apoi eficienţa penicilinei.
Aproximativ 1.500 de guatemalezi au fost folosiţi de către americani pentru realizarea a 17 proiecte experimentale, în anii '40, după cum a anunţat vicepreşedintele Guatemalei, Rafael Espada, care a precizat că americanii i-au trimis deja documentele găsite despe aceste experimente, pentru a le folosi în ancheta pe care a iniţiat-o în Guatemala. Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a prezentat deja scuze Guatemalei pentru aceste orori, iar preşedintele Barack Obama a procedat la fel faţă de omologul lui guatemalez Alvaro Colom.
Citește pe Antena3.ro