Militarii americani au construit baricade și garduri de sârmă ghimpată la frontiera cu Mexicul. Secretarul apărării Statelor Unite, Jim Mattis, a anunțat că va fi miercuri în zona graniței, unde mii de militari au fost trimiși să de o mână de ajutor grănicerilor și vameșilor. Aceștia încearcă să împiedice migranții să pătrundă ilegal pe teritoriul american.
„Agenția vamală și de protecție a frontierei SUA este gata și continuă să se pregătească pentru eventuala sosire a mii de oameni care migrează într-o caravană, îndreptându-se spre frontiera Statelor Unite", a declarat Pete Flores, director agenţiei pentru operaţiunile din San Diego, oraş californian situat la mai puţin de 40 de km de Mexic. El s-a referit la "un risc potenţial de siguranţă şi securitate".